Pe 26 septembrie 2023, s-a desfășurat la Colegiul Național “Vladimir Streinu” Găești ediția a XII-a a Proiectului educațional “Târgul Primăverii”, proiect social interjudețean, înscris în CAERI 2023, Anexa 3 la
Pe 26 septembrie 2023, s-a desfășurat la Colegiul Național “Vladimir Streinu” Găești ediția a XII-a a Proiectului educațional “Târgul Primăverii”, proiect social interjudețean, înscris în CAERI 2023, Anexa 3 la
Diana Scarlat și Cati Sandu vă invită la o lansare de carte altfel, vineri, 22 septembrie, ora 16.30. Pentru că lumea e deja altfel decât o știam până acum 4
Activitatea Casei de Cultură ”Dumitru Stanciu” este validată în festivaluri de mare prestigiu, cu jurii competente și într-un cadru competițional la cel mai înalt nivel. Soliștii New Generation, pregătiți de
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, dar și personalități culturale și politice naționale, județene și locale au venit la Găești aseară, la deschiderea Festivalului Internațional de Nai Gheorghe Zamfir. Într-o atmosferă caldă,
Mâine, 18 august, debutează, la Găești, Festivalul Internațional de Nai Gheorghe Zamfir. În perioada 18 – 20 august, publicul este invitat la un regal cultural de înaltă ținută, finanțat de
Doar două medii de 10 au fost obținute în județ, înainte de contestații, la Evaluarea Națională, iar una dintre acestea este a elevei Daria Elena Vișan, de la Școala “Șerban
Sărbătorind “ Sânzienele” și “Ziua Universala a Iei”, la Gura Foii, s- au strans împreuna intr-o singura inima, autorități, preoți parohi, cadre didactice, pensionari și copii, iubitori ai portului stramosesc
Profesoarele de istorie Stan Georgeta și Busuioc Mihaela, sprijinite de conducerea Liceului Tehnologic ,,Iordache Golescu”, s-au implicat, alături de elevi ai acestui liceu, în cea de a treia ediție a
Comuna Vișina a fost gazda unui proiect cultural menit să dea aripi copiilor talentați. Concursul “Trenulețul Prieteniei – Prietenie fără frontiere” a ajuns la cea de-a treia ediție și a
TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR, concursul regional organizat de cadrele didactice Ilie Atena, Mocăiță Mariana, Alexandrescu Andreea, Banu Daniela în colaborare cu Inspectoratul Școlar Dâmbovița, în localitatea Petrești, a reunit sâmbătă,
”Astăzi a fost inaugurată Grădina de relaxare, liniște și învățare, spațiu educațional destinat desfășurării activităților outdoor cu preșcolarii. Totodată a fost organizat și Târgul caritabil “Zâmbet de copil” prin intermediul
Colegiul Național ”Vladimir Streinu” a fost declarat câștigător în cadrul competiției naționale ”Şcoală Europeană” – ediția 2023. Aflată la a 18-a ediție, cu o întrerupere de 2 ani cauzată de
Au început competițiile sportive în cadrul evenimentului Cupa 1 iunie. Fotbalul a spart gheața, iar copiii de la Școala “Șerban Cioculescu” și Școala “Radu cel Mare” s-au mobilizat și au
Săptămâna dedicată Școlii Altfel, a debutat la Școala Gimnazială Gherghești cu voie bună, energie și o activitate deosebită. Sub îndrumarea cadrelor didactice: prof. înv. primar, Paparete Alexandra-clasa I, Păun Ancuța
Grădinițele nr.3, 5 și 6, structuri ale Școlii Gimnaziale “Radu cel Mare”- Găești, au fost vineri,12 mai, gazdele Schimbului de Experiență Interjudețean Dâmbovița- Argeș, având ca invitate educatoarele grădiniței din
Astăzi, 29 Aprilie 2023 la Clubul copiilor Găești s-a organizat a –XIV-a ediție a concursului național ,, Tradiție și credință”, în care mai micii, sau mai marii artiști și-au arătat
In perioada 24-28 aprilie 2023, Colegiul Național Vladimir Streinu găzduiește activitatea transnațională Preparing for life, ready to help, în cadrul proiectului Erasmus + 2022-1-RO01-KA210-SCH-000083765 A better me for a better
“De învățat, înveți mult și de la toți. Profesorul este însă cel care te învață să înveți!” (Constantin Noica) ”Despre profesorii și elevii de la CNVS, nu ar fi multe






