
În urma articolului publicat de Cronica de Găești și a solicitării oficiale transmise companiei Distrigaz Sud Rețele, Biroul de Presă al operatorului a oferit explicații privind întreruperea alimentării cu gaze naturale, programată pentru joi, 12 noiembrie 2026, între orele 9:00 și 20:00.
Nu doar orașul Găești va fi afectat, ci și alte șase localități din județul Dâmbovița.
Potrivit comunicatului oficial, 6.323 de clienți casnici și 284 de clienți noncasnici, în total 6.607 consumatori, vor fi afectați de întreruperea alimentării cu gaze naturale.
Localitățile vizate sunt Găești, Dragodana, Cuparu, Străoști, Petrești, Burduca și Sperieteni.
DE CE SE OPRESC GAZELE?
Distrigaz Sud Rețele precizează că întreruperea este necesară pentru realizarea unor lucrări planificate de modernizare și cuplare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale a noii Stații de Reglare Sector Burduca, situată în localitatea Burduca, județul Dâmbovița.
„Distrigaz Sud Rețele va sista alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă mâine, 12 noiembrie 2026, pentru intervalul 09:00 – 20:00”, se arată în comunicatul transmis redacției.
CE TREBUIE SĂ ȘTIE CONSUMATORII
Distrigaz Sud Rețele precizează că toți consumatorii afectați au fost notificați în avans, prin anunțuri afișate la limita de proprietate.
În cazul în care simt miros de gaze, cetățenii trebuie să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la unul dintre numerele:
021 9281
031 9031
0800 877 778
Totodată, sunt sfătuiți să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu utilizeze aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere”, transmite Biroul de Presă al Distrigaz Sud Rețele.
EXPLICAȚIILE AU VENIT ÎN URMA SOLICITĂRII REDACȚIEI
Cronica de Găești apreciază promptitudinea cu care Biroul de Presă al Distrigaz Sud Rețele a răspuns solicitării noastre și disponibilitatea de a clarifica informațiile transmise populației.






