Găeștiul și mai multe comune limitrofe sunt fără curent de mai bine de două ore, după ce un echipament a explodat la Stația 110. Activitatea instituțiilor importante, precum Spitalul, Poliția
Găeștiul și mai multe comune limitrofe sunt fără curent de mai bine de două ore, după ce un echipament a explodat la Stația 110. Activitatea instituțiilor importante, precum Spitalul, Poliția
Consilierii primarului care s-a remarcat în ultimii ani prin decorarea orașului cu peturi și-au făcut documentarea – mai mult ca sigur – din operele scriitorilor decadentiști. Și s-au oprit la
Autoritățile dâmbovițene sunt în alertă, după ce 6 imigranți sirieni au fost găsiți într-un tir care aducea marfă din Turcia la ARCTIC Găești. Șoferul, angajat la o firmă de transport
Cronica de Găeşti a avut dreptate, atunci când a atras atenţia autorităţilor că se vor usca arborii, întrucât trunchiurile lor au fost îngopate aproape 1 metru în pământul adus
Societatea românească a fost mereu paradoxală. Nouă ne-au plăcut de la-nceput formele fără fond, trădarea, delațiunea, falsul de orice fel, deci n-ar trebui să ne mai mirăm atât de vizibil
Suntem urmăriţi în acest oraş, pas cu pas! Asta au spus public consilierii locali ACL, care vor propune, într-o şedinţă extraordinară, ca dispeceratul sistemului de supraveghere video să fie transmis
Cititorii Cronicii de Găeşti ne-au semnalat că lucrările la unele trotuare din oraş sunt atât de proaste, încât a început să crească iarba prin bitum. Având în vedere totala lipsă
„Alex este proaspăt student la medicină, însă nu atât de proaspăt iniţiat în lumea cuvintelor, întrucât înclinaţia lui către scris exista mai de mult. Cartea conţine o îmbinare de simţiri
Surpriză de proporţii şi în Consiliul Local Găeşti! Auraş Socoteanu, fostul preşedinte al PNL din oraşul nostru, a depus declaraţia prin care se declară independent, însă susţine că rămâne membru
Consilierul judeţean găeştean Claudiu Popescu jură că nu s-a înscris la PSD şi că nu a semnat o declaraţie de apartenenţă, deşi Adrian Ţuţuianu l-a dat… trecut! Până şi colegii
Bombă, în Consiliul Local! Consilierul Gabi Dumitrescu a dezvăluit, în exclusivitate, presiunile care s-au făcut asupra sa pentru a trece de la PNL la PSD. Alesul local ne-a declarat că
Tăblia din fotografia alăturată este amplasată chiar înainte de drumul de acces către terenurile agricole ale găeștenilor, între două linii de cale ferată. Dincolo de ineditul redactării, mesajul este foarte
Niciun privilegiu nu este suficient pentru așa-zisul consilier personal al primarului, în fapt colaborator al Primăriei pe 22 milioane lei vechi, Emilian Bărbulescu. După ce a reușit să obțină, pe
Cine face și desface, toată ziua are ce face! – acesta ar putea fi sloganul noului proiect al Primăriei Găești, care concurează cu alte proiecte strategice, implementate pe plaiurile noastre
După ce a demonstrat, anul trecut, că județul Dâmbovița are cele mai frumoase și talentate fete, Roxana Oana Andrei promovează acum turismul în România. Este din Târgoviște și
Muncitorii de la firma piteșteană care execută, în Găești, lucrări de canalizare au comis-o, în această dimineață! Au spart o țeavă de apă și, timp de mai bine de o
Consilierul local PSD Daniel Ispas, zis Sapsi, a trecut prin momente de groază, noaptea trecută, după ce a fost bătut, împreună cu soţia sa, de către scandalagiul său nepot, Cojocaru
Mulțumim din inimă partidului! Pentru invitația nu știm exact cui, nu înțelegem exact unde și nu se specifică exact cu ce scop, dar vom răspunde… nu specificăm exact cine suntem






