Întrebarea de săptămâna aceasta pentru psiholog este din partea unei doamne: Eu și soțul meu am avut o relație foarte frumoasă, timp de șase ani, apoi am observat că el s-a
Întrebarea de săptămâna aceasta pentru psiholog este din partea unei doamne: Eu și soțul meu am avut o relație foarte frumoasă, timp de șase ani, apoi am observat că el s-a
Am trăit s-o vedem şi pe-asta. Şcolile şi grădiniţele din sudul Dâmboviţei sunt „placate” cu afişe roşii. PSD nu s-a limitatla distribuirea pliantelor anti Iohannis prin Poșta Română, care
Un tânăr din Teiș este căutat peste tot de polițiști, după ce a fost acuzat că a supus o fată de 14 ani la perversiuni sexuale. Totul s-ar fi întâmplat
Peste 20.000 de flayere pline de calomnii și manipulări, gen ”Iohannis vrea să-ți taie pensia” au ajuns și la Găești! Poștașii, transformați în agenți electorali de propagandă fără voie ai
Sute de târgovișteni,şi nu numai, s-au înghesuit, în această noapte, la intrarea în supermarketul Kaufland, pentru a prinde reducerile la mai multe produse. Organizatorii au anunțat că de la 23.00
Doliu în localitatea dâmboviţeană Perşinari. Gherghina Dolănescu, mama regretatului solist de muzică populară Ion Dolănescu, s-a stins din viaţă în urmă cu puţin timp. În septembrie, mama Didina, aşa cum
Pe 24 şi 25 octombrie, Găeştiul va deveni, din nou, capitala umorului popular. Concurenţi din Arad, Argeş, Reşiţa, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Drobeta Turnu Severin, Sălaj, Sibiu, Suceava, Bucureşti şi Republica
Instanța s-a pronunțat astăzi, în procesul de calomnie și lezare a demnității inițiat de primarul Iacobuță Dan Eugen împotriva mea. Justiția a respins cererea reclamantului și l-a obligat pe acesta
Anul acesta, Proiectul de Marketing Turistic „Hotel of Ice – Bâlea Lac” vine cu o nouă provocare pentru turiști: Zoiac! Hotelul de gheață ridicat în fiecare iarnă la Bâlea Lac
Un nou atac deosebit de violent la Morteni. O familie de bucureşteni stabilită în localitate, care încerca să-şi recupereze două capre furate, a fost bătută de membrii aceluiaşi clan care,
Militează pentru viaţa lor şi pentru a semenilor! Zeci de motocicliştii au parcurs traseul Târgovişte – Găeşti – Titu – Răcari, pentru a conştientiza şoferii că respectul în trafic poate
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a suferit cea mai ruşinoasă înfrângere de la preluarea mandatului. În timp ce alerga disperat după primarii şi consilierii PDL şi PNL, ca să
Mai sunt patru zile de reduceri de 50% pentru petrecerea de Halloween, la Palatul Brukenthal Avrig, pentru cei care vor să profite de ultimul weekend al lunii octombrie, transformându-l într-o
https://www.youtube.com/watch?v=pmhoUCTf7yM Să mai zică cineva că noi, găeştenii, nu suntem cocoşaţi de recunoştinţă pe banii noştri! Să mai zică! Iată filmul venirii tovărăşelului ministru al Sănătăţii, Bănicioiu, la Spitalul Găeşti.
Unde-i ambulatoriul să-l inaugurez? Sub această deviză pare a se desfășura evenimentul de astăzi, de la Spitalul Orășenesc Găești, unde este invitat să participe nimeni altul decât ministrul






