Liceul Tehnologic “Dr. C. Angelescu” din Găești este pur și simplu paralizat, după ce rețeaua electrică a cedat din cauza supraexploatării. Croitoria care ocupă nelegal spații în unitatea de învățământ
Liceul Tehnologic “Dr. C. Angelescu” din Găești este pur și simplu paralizat, după ce rețeaua electrică a cedat din cauza supraexploatării. Croitoria care ocupă nelegal spații în unitatea de învățământ
Trist, dar adevărat! Găeştenii nu s-au înghesuit vineri, 24 octombrie, la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Umor „Povestea Vorbei”. Artiştii amatori, veniţi din întreaga ţară, au performat
Pe 24 şi 25 octombrie, Găeştiul va deveni, din nou, capitala umorului popular. Concurenţi din Arad, Argeş, Reşiţa, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Drobeta Turnu Severin, Sălaj, Sibiu, Suceava, Bucureşti şi Republica
V-ați gândit că puteți face facultatea sau masteratul la cele mai prestigioase universități din străinătate? Că puteți începe o carieră profesională excepțională, încă de pe băncile școlii? Sau că
O diplomă de licență sau de masterat obținută la o universitate de prestigiu, din Marea Britanie, Franța, Italia, Olanda, Belgia, Danemarca, Austria sau alte țări cu o economie foarte dezvoltată,
Situația dezastruoasă de la Bacalaureat, înregistrată în ultimii ani la nivelul întregii țări arată că sistemul de Educație din România are probleme. Sunt probleme de curriculă, probleme legate de cei
După 50 de ani de la absolvirea Şcolii Medii Mixte Găeşti (actualul Colegiu Naţional „Vladimir Streinu”), 37 de colegi de atunci s-au reîntâlnit pentru a-şi aduce aminte de acea perioadă,
Ministrul Educației, Remus Pricopie, s-a oprit, în pelerinajul său prin Dâmbovița, și la Găești, la Colegiul Național ”Vladimir Streinu”. Autoritățile locale s-au grăbit să dea asigurări că la anul elevii
Chiar dacă programul obișnuit de grădiniță s-a încheiat în luna iunie, în perioada 18-31 august 2014, Grădinițele cu Program Normal Ghergheṣti ṣi Greci au desfăşurat un proiect interesant cu tema
Pentru elevii și părinții care cred cu tărie că BAC-ul se poate lua cu rugăciuni și mătănii, în lipsă de pregătire temeinică, avem o veste proastă: Dumnezeu nu suflă la
Absolvenții de liceu care nu au promovat bacalaureatul în sesiunea din această vară sau în promoţiile anterioare se pregătesc din nou de examene. Cea de-a doua sesiune a bacalaureatului va
Rezultatele din acest an la examenul de bacalaureat au adus multe lacrimi pe obrajii absolvenților de liceu din Dâmbovița. În Găeşti, la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu”, din 223 de
Conform situaţiei centralizată astăzi până la ora 12, de către MEN, doar 58,99% dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat Bacalaureatul în sesiunea iunie – iulie 2014. Din totalul
Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat situaţia prezenţei la proba scrisă la alegere a profilului şi specializării E)d) din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2014, desfăşurată vineri, 4 iulie.
Orice serbare şcolară este o sărbătoare, atât pentru copii cât şi pentru educatorii lor şi, nu în ultimul rând, pentru părinţii copiilor. O astfel de ,,sărbătoare’’ a avut loc la
Profesoara de limba engleză Cătălina Georgescu, de la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu” din Găeşti, a fost unul dintre cei 10 finalişti ai „Ligii profesorilor excepţionali”, organizată de Fundaţia Dan Voiculescu.
Găeştiul este o pepinieră de talente! O dovedesc rezultatele senzaţionale pe care ai noştri, indiferent de vârstă sau de pregătire, le obţin în competiţiile cu alţii. Cei mai mici reprezentanţi
Emoţii mari pentru Găeşti! Cătălina Georgescu, titular la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu”, s-a calificat în etapa finală a concursului „Liga Profesorilor Excepţionali”, organizat de Fundaţia Dan Voiculescu, iar în cadrul






