
75 de prichindei de la Grădinițele ”Inocența” Găești și Gura Foii au arătat că sunt adevărați artiști, după ce au evoluat în spectacole adorabile, în cadrul unui program de schimb de experiență cu Grădinița nr. 29 din Sibiu. Tema anului 2015 este ”Obiceiuri și tradiții populare” , iar românașii noștri preșcolari au simțit și au trăit fiecare moment, cu pasiunea și inocența vârstei, spre încântarea publicului.
Parteneriatul cu instituția de învățământ preșcolar din Sibiu a început acum 5 ani și nu este vorba doar despre un schimb de experiență – așa cum ne-a declarat directoarea Steluța Constantinescu – , ci despre o prietenie adevărată, care s-a sudat între cadrele didactice și copii. Fiecare activitate realizată la Găești sau la Sibiu este comunicată și partenerilor, pentru că nimic nu este mai frumos decât să împarți fiecare realizare și fiecare bucurie cu prietenii tăi.






