Succes pentru grupul folk „New Generation” al Casei de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găeşti, dar şi al soliştilor de muzică uşoară ai instituţiei, la cea de-a VI-a ediţie a
Succes pentru grupul folk „New Generation” al Casei de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găeşti, dar şi al soliştilor de muzică uşoară ai instituţiei, la cea de-a VI-a ediţie a
Sezatoarea lunii “Gustar”-a adunat foarte multi utilizatori mari si mici ai Bibliotecii, din toate satele comunei, dar si din orasele Gaesti si Bucuresti, care au asistat si au participat la
„La Bibliotecă de regulă citim poveşti sau scriem poveşti. Din acest an, la Biblioteca Publică Gura Foii, scriem şi povesti cu acul”, bibliotecra Mariana Niţă. Din luna mai a acestui
Cele trei seri dedicate Zilelor Oraşului Găeşti s-au încheiat duminică. Mii de găeşteni s-au bucurat de petreceri în aer liber, cu artişti de primă mână, dar şi în compania formaţiilor
Găeștenii așteaptă cu nerăbdare manifestările prilejuite de Zilele Orașului şi în acest an, la 520 de ani de atestare documentară. Organizatorii, Primăria și Consiliul Local, promit că va fi o
Şi la această oră, Festivalul de dans “Cununa Sânzienelor” se desfăşoară în Parcul Central al oraşului şi va mai dura câteva ore. 879 de copii, tineri şi vârstnici din
Sâmbătă, 23 iunie, ora 10, în Parcul Central al Găeştiului va avea loc Festivalul-Concurs Internaţional de Dans „Cununa Sânzienelor” – ediţia a IV- organizat de catre Asociatia Ansamblurilor Folclorice ,,Cununa
Istorie, tradiţie, educaţie şi cultură! Acestea au fost subiectele simpozionului „Trecutul de jertfă celebrat în lumina Centenarului Marii Uniri”, organizat excepţional de Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” din Găeşti. În prezenţa
A fost gălăgie, nebunie, culoare şi super distracţie în Parcul Central al Găeştiului, acolo unde peste 1000 de copii, alături de părinţi şi bunici, şi-au serbat ziua. Micuţii au fost
Emoţii şi bucurie mare pentru preşcolarii de la Grădiniţa „Inocenţa”Găeşti, protagonişti într-un important parteneriat internaţional, „Hai la drum, mici pietoni”, încheiat cu Grădiniţa nr. 32 „Albinuţe” din Chişinău. În baza
Joi, 26 aprilie 2018, la sediul Bibliotecii Publice din comuna Gura Foii, a avut loc evenimentul cultural “95 de ani de lectura publica”, eveniment organizat cu prilejul implinirii a
Sunt deştepţi foc, sunt frumoşi şi sunt ai noştri! Elevii care au reprezentat instituţiile de învăţământ găeştene la fazele naţionale ale olimpiadelor au confirmat pregătirea temeinică, ambiţia şi inteligenţa cu
Sunt mulţi copii grozavi şi performanţi în Găeşti, însă Daria Voicu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Vladimir Streinu”, a întrecut toate aşteptările. Micuţă, isteaţă foc, cu vorbele
UPDATE: Şi Moraru Robert Mihai, clasa a V-a, Şc. “Şerban Cioculescu”, a obţinut locul I la faza judeţeană şi s-a calificat la faza naţională cu 15 puncte. Robert este pregătit
Sâmbătă, 24 februarie 2018, la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Târgoviște, a avut loc etapa județeană a Concursului Național Interdisciplinar, intitulat “Cultură și spiritualitate românească”. Proba scrisă
Consiliul Județean Dâmbovița și Complexul Național Muzeal “Curtea Domnească” Târgoviște în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale şi Muzeul Naţional de Istorie a României, prelungesc perioada în care poate
Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte anunţă programul special de vizitare, pentru ziua de 24 ianuarie 2018, când este sărbătorită Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), al următoarelor muzee componente:
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, miercuri, 17 ianuarie 2018, în cadrul parteneriatului dintre Biserică și Școală, a avut loc, la Mânăstirea Pătroaia, Protoieria Găești, activitatea intitulată Începuturile vieții






