
„La Bibliotecă de regulă citim poveşti sau scriem poveşti. Din acest an, la Biblioteca Publică Gura Foii, scriem şi povesti cu acul”, bibliotecra Mariana Niţă.
Din luna mai a acestui an, a fost înfiinţat grupul “Foiţa cu altiţă”, grup din care fac parte membri ai comunităţii locale care îşi doresc să aibă un cuvânt de spus în promovarea, conservarea şi continuitatea valorilor noastre culturale şi a tot ceea ce este specific şi tradiţional românesc.
Pentru acest lucru, în fiecare lună, pe lângă activităţile specifice Bibliotecii publice, au loc şi şezători, expoziţii şi ateliere, care promovează tot ceea ce este tradiţional românesc în rândul utilizatorilor mari şi mici. Dintre acestea amintim: şezătorile ”Ia o poveste scrisă cu acul”, unde au fost organizate expoziţii de ii şi cămăşi tradiţionale autentice specifice zonei munteneşti, concursuri de snoave si ghicitori, “Şezatoare cu cântec pentru mici si mari”, unde au fost prezentate instrumente de suflat tradiţionale şi copiii prezenţi au participat la un atelier de lucru unde au confecţionat un maracas (instrument muzical de percuţie).
Este o încântare pentru toţi participanţii, de la cel mai mic, până la cel mai mare la aceste minunate şezători.
Moto-ul grupului FOIŢA CU ALTIŢĂ din Gura Foii este “Cu grijă şi respect vom duce către viitor tradiţiile şi obiceiurile satului nostru, ceea ce avem moştenire de la bunicii nostrii…şi o parte din noi!”






