Flăcări la Vișina și Odaia Turcului. Două case afectate, un bărbat asistat de SMURD

Mariana IonescuNoutăți2 martie 2026Acest articol a fost citit de 1.908 ori

Pompierii militari au intervenit pentru stingerea a două incendii izbucnite la locuințe din județul Dâmbovița, în localitățile Vișina și Odaia Turcului (comuna Mătăsaru).
La Vișina, Garda de Intervenție locală a acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, în sprijin intervenind și Detașamentul de Pompieri Găești cu o autospecială. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, fiind afectată o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați. Focul a fost lichidat, iar pompierii au continuat acțiunile pentru înlăturarea efectelor negative. Nu au fost identificate victime.
Un alt incendiu s-a produs la o locuință din satul Odaia Turcului, comuna Mătăsaru. Detașamentul de Pompieri Găești a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat într-o cameră a locuinței, pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați, fiind lichidat în scurt timp.
La fața locului a fost identificat un bărbat de 51 de ani care a suferit un atac de panică. Acesta a fost asistat medical de echipajul SMURD, ulterior refuzând transportul la spital.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...