ACCIDENT MORTAL ÎN COMUNA DRAGODANA. TÂNĂR DE 25 DE ANI, LOVIT DE O AUTOUTILITARĂ

Mariana IonescuNoutăți21 noiembrie 2025

Advertisement

Un accident rutier grav a avut loc  în cursul nopții trecute, în jurul orei 03:00, pe DN 72, în comuna Dragodana. Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au fost sesizați imediat, deplasându-se la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Potrivit datelor preliminare, un bărbat de 67 de ani, din Găești, care conducea o autoutilitară, ar fi acroșat și accidentat un tânăr de 25 de ani, din comuna Dobra, aflat pe partea carosabilă. Impactul a fost puternic, iar pietonul a decedat la scurt timp.

Pe surse, din rândul oamenilor legii, am aflat că imaginile surprinse de camerele din zonă ar arăta cum tânărul privește în direcția traficului, pășește spre mijlocul drumului, iar șoferul autoutilitarei nu ar fi acționat sistemul de frânare în momentele premergătoare impactului.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii tragediei.

Publicitate

IGO Găești Enescu Supermarket
Radio Romanian
Parteneri Media
Search
Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...