in ,

Ștefan a murit la Sanador. L-au operat prost, l-au lăsat să sângereze și l-au acoperit cu tăcere. Iar acum, îl mai omoară o dată, pe hârtie.

Pe 20 octombrie 2018, Ștefan, nepotul meu de 1 an și 10 luni, a fost dus la Spitalul Sanador pentru o operație banală: coborâre de testicul. O procedură pediatrică frecventă, de rutină. Într-o lume civilizată, ar fi ieșit pe picioarele lui, cu o jucărie în brațe. În România, a fost dus într-un sac. Mort. Ucis de neglijență, aroganță și un sistem medical putred până în măduvă.

Părinții au plătit peste 2000 de euro pentru această „intervenție premium”. Au plătit bani grei ca să le fie omorât copilul. Sanador — spitalul care vinde lux, dar oferă moarte.

Potrivit raportului Institutului Național de Medicină Legală, Ștefan a murit din cauza unei hemoragii interne acute, declanșate în timpul intervenției chirurgicale și nedepistate ulterior. A murit cu sângele scurgându-i-se în interior, în timp ce cadrele medicale își vedeau de program. Nicio intervenție. Nicio reacție. Nici măcar o transfuzie. A fost lăsat să moară ca un câine, într-un salon fals „premium”, într-un spital fără Terapie Intensivă pentru copii. Asta nu e o scăpare. Asta e crimă.

Spitalul Sanador, de atunci și până azi, a făcut un singur lucru: își protejează imaginea cu bani. Își ascunde eșecurile cu contracte de publicitate. Este un spital unde mor oameni și nimeni nu mai scrie nimic. Dar adevărul se află.

Pentru cine are dubii, e suficient să caute pe internet: „Copil omorât la Sanador”. Veți vedea cum toată presa din România a scris despre acest caz. Din 2018 și până în 2025, televiziunile, presa scrisă și presa online au revenit constant cu articole și anchete, tratând cu seriozitate acest caz. De ce?

Pentru că este o rușine națională. Pentru că un copil a murit într-un spital privat și nimeni nu a fost tras la răspundere.

Chirurgul care l-a operat este Laura Bălănescu, nimeni alta decât soția lui Radu Bălănescu, fost Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România — șeful masonilor români. Ce-a urmat? Exact ce urmează când ai „rude” puternice: dosarul a fost îngropat. Măcelul medical a fost șters cu pixul. Ani întregi de amânări, tăceri, pasări de răspundere. Dacă nu era „ea”, nu se oprea nimeni. Dar pentru că era „soția lui”, a fost protejată de tot aparatul.

În 2023, cazul a ajuns la Marius Iacob. Procuror-vedetă, cu pretenții de justițiar. A lăsat impresia că va face lumină. A vândut, de fapt, o nouă minciună.

Pe 3 iunie 2025, am aflat din presă, NU de la autorități, că dosarul a fost trimis în judecată: Laura Bălănescu a fost scoasă de sub urmărire penală, iar doi angajați fără legătură cu actul operator – un medic de gardă și o asistentă – au fost trimiși la înaintare. Țapi ispășitori. În schimb, criminala în halat alb a fost absolvită.

Cazul copilului mort la Sanador în 2018: Un medic de gardă și o asistentă, trimiși în judecată pentru ucidere din culpă / Clasare pentru medicul care a operat copilul

Dosarul NU ar fi fost trimis în instanță dacă nu era scoasă  ea. E clar. N-a fost o anchetă. A fost o regie. O simulare de justiție. Totul pentru ca sistemul să se salveze pe sine. Asta nu e eroare judiciară. E decizie premeditată.

Cât despre Colegiul Medicilor? A oferit o „mustrare”. Pentru o moarte. O viață de copil redusă la o notă administrativă. Vă bateți joc de tot ce înseamnă profesia medicală. De tot ce înseamnă lege. Și de noi, familiile care nu mai putem dormi noaptea.

Justiția din România NU este liberă. E o carcasă. O ruină. Un teatru prost jucat, unde călăii sunt protejați, iar victimele sunt uitate. De 35 de ani, mimăm democrația. Mimăm statul de drept. Mimăm adevărul. În realitate, e o cloacă de complicități și interese, în care un copil mort e doar un „inconvenient” pe care trebuie să-l muți din drum.

Azi, eu, Mariana Ionescu, bunica lui Ștefan, vă spun: Laura Bălănescu, l-ai omorât cu mâna ta. Marius Iacob, ai îngropat adevărul cu mâna ta. Radu Bălănescu, ai acoperit-o cu influența ta.

Nu tăcerea va învinge. Ci adevărul.

Acest material va merge la toate redacțiile mari ale lumii. Va fi tradus, semnat și trimis. Să vadă și alții cum mor copiii în România. Și cum sistemul își spală mâinile de sânge, cu hârtii.

Pentru Ștefan. Pentru toți cei pe care i-ați ucis cu nepăsarea voastră.