
Luni, 22 decembrie, de la ora 19:00, Sala Luceafărul din București devine gazda unui eveniment muzical de excepție: „Acasă de Crăciun – Cântece ce aprind bucuria”, un concert caritabil care reunește artiști de renume din România și din străinătate.
Organizat de Asociația „Dacia Senza Frontiere”, în parteneriat cu Kiwanis România și Kiwanis Club San Marino, concertul promite o seară de neuitat, plină de emoție, eleganță și sonorități care ating sufletul.
Pe scenă vor urca artiști de prestigiu:
Elina Velica, soprana cu o voce inconfundabilă, rafinată și expresivă,
Ozana Barabancea, artistă complexă, cu o forță interpretativă care transcende genurile muzicale,
Michelle Anghel, soprană invitată din San Marino,
Tenorul Alin Stoica
Soprana Cleopatra David,
Camerala Muzicor Ploiești (dirijor Cornel Mutu),
Ansamblul Sucidava și formația Sunset.
Evenimentul va fi prezentat de George Grigoriu, iar programul serii va include și momente speciale susținute de Ecaterina Matei (voce) și Andra Dogaru (nai), acompaniate de Corul Tempus, sub bagheta dirijorului Mirela Matei.
„Acasă de Crăciun” nu este doar un concert, ci un gest de dăruire – o parte din fondurile obținute vor fi donate copiilor defavorizați. Astfel, muzica devine puntea prin care se aprind lumina și speranța în sufletele celor care au cea mai mare nevoie.
Sala Luceafărul – Str. Ion Ghica nr. 3, București
Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a sălii sau online, pe bilet.ro, ticketstore.ro și salaluceafarul.ro.
În prag de sărbătoare, vocile marilor artiști ne readuc acasă, acolo unde muzica și bunătatea devin daruri pentru suflet.






