
În comuna dâmbovițeană Uliești, poliția tratează cu maximă seriozitate… un grătar cu legume. Trei descinderi și mai multe audieri au fost declanșate după ce niște localnici și-au copt ardeii în propria curte, spre disperarea vecinilor care au alertat autoritățile.
Grătarul care a încins spiritele
Totul a început pe 9 septembrie, când o familie din Uliești a aprins grătarul pentru a pregăti conserve pentru iarnă. Nimic ieșit din comun, doar că vecinii s-au arătat deranjați de fum și au reclamat situația la poliție.
Ceea ce părea o neînțelegere rurală banală s-a transformat rapid într-un „dosar” în toată regula. Polițiștii au venit la fața locului, au făcut verificări și au revenit… de alte două ori.
Cazul a ajuns la IPJ Dâmbovița
Nemulțumiți de explicațiile primite, vecinii au depus plângeri și la Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița. Iar instituția confirmă:
„La data de 22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Vișina s-au deplasat în comuna Uliești, la domiciliul unei femei, pentru a efectua verificări în cadrul unei petiții înregistrate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița”, se arată în răspunsul IPJ.
Astfel, din cauza câtorva ardei copți, polițiștii au deschis o adevărată anchetă și -atenție! – fac audieri.
Oamenii se simt hărțuiți
Familia vizată susține că este vorba despre un abuz. „Am aprins grătarul în curtea noastră, nu am deranjat pe nimeni. Toți gospodarii fac conserve pentru iarnă și nu am văzut poliția la fiecare poartă. Doar la noi vin. Avem camere de supraveghere și putem dovedi ce se întâmplă”, spun oamenii.
Exasperați, aceștia au decis să facă public cazul, acuzând că poliția pierde timp și resurse pe o chestiune ridicolă, în timp ce adevăratele probleme – bătăi, minori la volan, droguri sau infracțiuni grave – rămân în plan secund.






