În 20 și 21 septembrie, Parcul Central din Găești devine gazda celei mai frumoase petreceri ale toamnei – un eveniment dedicat roadelor pământului, tradițiilor și meșteșugarilor noștri pricepuți.
Organizată de Primăria Găești, „Sărbătoarea Toamnei” aduce împreună producători locali și vizitatori într-o atmosferă de poveste. Intrarea este liberă, atât pentru expozanți, cât și pentru public!
Ce vei găsi la „Sărbătoarea Toamnei”?
Standuri pline cu legume și fructe de sezon, numai bune de pus în cămară.
Miere, gemuri, dulcețuri și murături făcute ca la bunica acasă.
Brânzeturi, mezeluri, pește proaspăt, must, vin și țuică.
Produse din lavandă parfumate, perfecte pentru cadouri.
Ii și bijuterii handmade, dar și alte minunății lucrate manual de meșteșugari.
Turtă dulce, prăjituri, gogoși, kürtőskalács – deserturi care îți vor trezi amintiri dulci din copilărie.
O terasă cu grătar unde te vei putea bucura de preparate tradiționale și voie bună.
Spectacol artistic și voie bună
Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 17:00, atmosfera va fi animată de un spectacol artistic susținut de Formația „JOC” din Găești, coordonată de Cătălin Dragomir. Muzică, dans și bună dispoziție pentru toate vârstele!







