VIDEO! Elevii din Găești, la Constanța! CNVS intră în lupta națională împotriva drogurilor

Advertisement

Elevii Clubului de Drept „Fii legendar, gândește legal!” de la Colegiul Național „Vladimir Streinu” din Găești vor reprezenta comunitatea noastră, în perioada 23 – 28 august 2025, la Concursul Național Antidrog „Împreună”, găzduit la Constanța. Tema ediției din acest an este una de maximă actualitate: „Dependențe în 2025 – vaparea și noile substanțe cu proprietăți psihoactive”

Participarea elevilor vine ca o încununare a întregului demers educativ desfășurat pe parcursul anului școlar, în care au organizat campanii de conștientizare, vizite la instituții judiciare și acțiuni comunitare de prevenire a consumului de substanțe interzise. Sub coordonarea av. Lorena Dumitrache, copiii au învățat să privească dreptul ca pe o realitate vie și au transmis mesaje puternice către generația lor: „Stop drogurilor!”, „Fii liber, nu dependent!”, „Alege responsabil!”.

La Constanța, proiectul lor va fi prezentat sub forma unui portofoliu complex, care include experiențele trăite la Judecătoria și Penitenciarul Găești, campaniile anti-vapat și întâlnirile cu specialiști din domeniul medical și juridic. Elevii își propun să demonstreze că tinerii pot deveni lideri ai schimbării și promotori ai unui stil de viață sănătos.

Concursul aduce laolaltă echipe din toată țara, iar CNVS Găești merge cu încredere, entuziasm și dorința de a face diferența.

Felicitări, copii! Mult succes la Constanța – vă ținem pumnii!

 

Publicitate

IGO Găești Enescu Supermarket
Search
Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...