Agent de poliție, dealer de meserie!

Advertisement

121 de plante de canabis, cocaină și ecstasy descoperite în Comișani, la un polițist „grădinar”.

El a făcut plantația acasă, iar DIICOT a ridicat recolta

 

DIICOT și DGA au descoperit o cultură indoor de canabis, cocaină, ecstasy, bani și arme în urma unor percheziții la Comișani și în alte locații din județ

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița și ai Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a cinci persoane – trei bărbați și două femei, cu vârste între 33 și 44 de ani –, dintre care unul este agent de poliție. Aceștia sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc și, în unele cazuri, de mare risc.

Ancheta a fost declanșată în urma unei sesizări formulate de către Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița. Conform datelor strânse în dosar, în cursul anului 2025, un agent de poliție în vârstă de 36 de ani, împreună cu o femeie de 35 de ani (membri ai aceleiași familii), ar fi inițiat și dezvoltat o cultură indoor de canabis, în localitatea Comișani, cu scopul clar de a vinde drogurile.

În urma percheziției efectuate la locuința acestora, au fost descoperite și ridicate 121 de plante de canabis, în diferite stadii de dezvoltare, precum și o instalație completă de întreținere a culturii – sisteme de iluminare, ventilație și irigare. De asemenea, au fost confiscate 3 tablete Xanax, cocaină, ecstasy (comprimate întregi și fragmentate).

Ancheta a mai stabilit că un bărbat de 33 de ani, în perioada 2020 – iunie 2025, ar fi vândut canabis cu 50 de lei gramul, iar la percheziția domiciliară din 28 iulie, au fost găsite 750 de grame de drog, ambalate pentru comercializare.

Două alte persoane, o femeie de 38 de ani și un bărbat de 44 de ani, sunt cercetate pentru vânzarea de droguri de mare risc. În luna iulie, femeia ar fi vândut cocaină cu 400 de lei doza, iar în iunie, bărbatul ar fi oferit cocaină la 450 de lei gramul. La locuința acestora s-au descoperit aproximativ 2 kilograme de canabis și 330 de grame de cocaină.

Pe 28 iulie 2025, procurorii DIICOT au dispus reținerea a patru persoane (trei bărbați și o femeie) și au luat măsura controlului judiciar față de femeia de 35 de ani. A fost sesizat Tribunalul Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor reținuți.

Instituțiile implicate în anchetă subliniază că se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. În funcție de rezultatul cercetărilor, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița va dispune măsurile legale care se impun.

„Indiferent de calitatea persoanei care încalcă legea, vor fi aplicate toate măsurile prevăzute de lege. Susținem activ funcționarea unui sistem format doar din polițiști integri și profesioniști” – se precizează în comunicatul comun DIICOT – DGA – Poliția Română.

Operațiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din brigăzile BCCO București, Pitești, Ploiești și Craiova, al serviciilor anticorupție din Argeș și Prahova, al Jandarmeriei Dâmbovița și al unui câine specializat în detectarea drogurilor.

Precizăm că toate persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o hotărâre definitivă a instanței.

Publicitate

IGO Găești Enescu Supermarket
Radio Romanian
Parteneri Media
Search
Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...