in

Asfaltul s-a încins, radarele au fiert, iar permisele au picat ca frunzele toamna

Radarul le-a făcut poze în serie! Peste 700 de șoferi au apăsat prea tare pedala,  Poliția i-a „developat” în sancțiuni!

În doar o săptămână, Poliția Rutieră a scos radarele la înaintare și… click-click, a „imortalizat” peste 700 de vitezomani!

Cei mai „fotogenici” șoferi au fost cei care au uitat că pedala de accelerație nu e într-un joc video:

605 au primit amendă pentru viteză „modestă” – adică până în 50 km/h peste limită,

90 s-au crezut piloți de raliu, cu depășiri între 51 și 70 km/h,

iar 12 au mers cu viteza gândului (peste 70 km/h) și acum își gândesc viitorul pietonal.

 La final de săptămână, bilanțul: 101 permise reținute și multe mustrări transmise pe un ton oficial, dar ferm. Când ești pe val (de viteză), vine valul… de sancțiuni.

 Acțiunea s-a desfășurat în zonele cu risc mare de accidente, iar polițiștii atrag din nou atenția că viteza ucide, chiar dacă drumul pare liber și mașina „cere”.

 „Nu vrem să transformăm asfaltul în altar. Respectați limitele legale, adaptați viteza și gândiți-vă că viața nu are buton de reset!” — a fost mesajul de final al polițiștilor dâmbovițeni.