Ion Cursureanu, primar Hulubești: „Construcția adevărată începe cu drumuri bune și oameni uniți!”

Mariana IonescuInteres public29 aprilie 2025Acest articol a fost citit de 353 ori

Advertisement

La Hulubești, vremurile în care politica se făcea cu orgolii și dispute sterile au apus. Astăzi, primarul Ion Cursureanu pune dezvoltarea pe primul loc și demonstrează, prin fapte, că o comunitate se schimbă atunci când se muncește cu seriozitate și viziune.

„Fără drumuri moderne, fără utilități de bază, nu putem vorbi nici de confort, nici de viitor. De aici am pornit și nu ne oprim!”, spune hotărât primarul Cursureanu.

În comuna pitorească, așezată între dealuri și păduri, asfaltările și proiectele curg pe bandă rulantă. În scurt timp, vor începe lucrările la drumul comunal Butoiu de Jos – Botea, circa 2 kilometri finanțați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Iar asta nu e tot!

Cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, va fi modernizat și DC104A, pe Valea Dadei – șanțuri, trotuare, podețe, totul pentru siguranța și confortul oamenilor. Investiția? 2,5 milioane de lei. Iar în Butoiu Sus, lucrările la cei 1,8 kilometri de drum intră pe ultima sută de metri.

„Nu e simplu, dar când tragi cu toată forța pentru comunitatea ta, lucrurile se mișcă. Hulubeștiul merită mai mult și asta facem: construim, nu mai pierdem vremea cu vorbe goale”, subliniază primarul.

Astăzi, Hulubești are o rețea de drumuri de 25 de kilometri și încă 5 kilometri programați la reabilitare. Planurile nu se opresc aici. Ion Cursureanu vrea să continue modernizarea comunei pas cu pas, până când fiecare stradă, fiecare sat va arăta așa cum merită oamenii de aici.

„Lucrăm pentru un Hulubești modern, pentru generațiile de azi și de mâine!”, transmite primarul cu energie și încredere.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...