in ,

 Vișina. O CASĂ A FOST CUPRINSĂ DE FLĂCĂRI

Un incendiu de amploare a izbucnit în această seară  la o locuință din localitatea Vișina. Garda de Intervenție Vișina acționează la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Găești a trimis o autospecială de stingere pentru sprijin.

Flăcările se manifestă generalizat, afectând o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Pompierii lucrează intens pentru a localiza și a lichida incendiul, limitând astfel pagubele și prevenind extinderea acestuia.

Două persoane au suferit atacuri de panică și primesc îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD. Din fericire, până în acest moment, nu au fost raportate alte victime.

Intervenția este în desfășurare, iar cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de autorități.