in ,

Primul Centru pentru promovarea sportului și mișcării pentru sănătatea elevilor din Găești a fost deschis pe strada 13 Decembrie nr. 67

Primul centru de promovare a sportului și mișcării pentru sănătatea elevilor a fost deschis pe strada 13 Decembrie nr.67 din Găești în cadrul proiectului realizat de Asociația Acum Pentru Viitor și finanțat de programul Start ONG. Centrul este dotat cu aparatură modernă pentru practicarea sportului indoor, bandă de alergare, stepper, bicicletă eliptică, trasee de echilibru, poartă de minifotbal, coș de baschet, etc precum și vestiare și zonă de așteptare pentru adulți prevăzute cu aer condiționat. În cadrul proiectului am promovat mișcarea și sportul în Colegiul Național Vladimir Streinu, Școala Gimnazială Șerban Cioculescu și Școala Gimnazială Radu cel Mare. Întreaga finanțare a proiectului a fost realizată prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Activitățile pe care Asociația le-a desfășurat în cadrul celor trei unități școlare au presupus Conferințe de Deschidere a proiectului în care grupul țintă de aproximativ 250 de elevi din Găești au aflat despre scopul proiectului, sesiuni de promovare a proiectului susținute de profesorii și diriginții voluntari în cadrul orelor de educație fizică și de dirigenție, vizita la Centrul sportiv al Asociației, precum și un concurs între echipele de fotbal, baschet și handbal ale celor trei unități școlare. Proiectul s-a finalizat într-un cadru festiv, cu participarea elevilor din grupul țintă, al profesorilor și diriginților din școlile participante, gazda evenimentului fiind Colegiul Național Vladimir Streinu din Găești.

Într-o lume a tehnologiei și a internetului, practicarea sportului și a mișcării rămân cele mai eficiente căi de dezvoltare fizică și psihică pentru elevii noștri. Proiectul a reușit să găsească entuziasm atât în rândul profesorilor din Găești dar și în rândul elevilor care au înțeles că sănătatea se poate menține și se poate obține foarte ușor practicând sporturile preferate. Prin adăugarea unei noi facilități de practicare a sportului pe lângă cele oferite de orașul Găești putem spune că ne-am atins obiectivul și am diversificat modul prin care elevii au acces la spații destinate sportului.

„Scopul proiectului este de a promova mișcarea și sportul pentru sănătatea elevilor din Găești prin acțiuni concrete de prezentare a beneficiilor, prin interacțiunea între elevi, profesori de educație fizică, diriginți și părinți, prin adăugarea unui nou Centru Sportiv pe lista locațiilor destinate practicării sportului în orașul Găești.’’, a declarat Lavinia Eremia – coordonatoarea proiectului.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice și grupurilor informale/de inițiativă.

 

Contact:
Nume: Eremia Florina Lavinia

Funcţie persoană de contact: Președinte

Număr de telefon: 0 767 231 273

Adresă de e-mail: lavinia2093@yahoo.com

 

Descriere organizație:

Asociația Acum pentru Viitor și-a propus să realizeze un Centru complex în orașul Găești destinat elevilor și tinerilor în care aceștia să poată practica sporturi indoor atunci când vremea de afară nu permite și care să promoveze cultura de mișcare pentru sănătate. Mai multe activități și informații despre noi puteți afla accesând pagina noastră de Facebook.  https://www.facebook.com/profile.php?id=61557488405725