
În această seară, în jurul orei 19:15, pompierii din Găești au fost alertați pentru a interveni în cazul unui incendiu de amploare care a cuprins două autotrenuri parcate pe strada Armatei din orașul Găești.
Detașamentul de Pompieri Găești acționează cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, în timp ce Garda de Intervenție Vișina sprijină intervenția cu alte două autospeciale și un echipaj SMURD.
La momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, flăcările afectând complet cele două autotrenuri. Din fericire, până în acest moment, nu au fost identificate victime.
Incendiul a fost localizat, iar pompierii continuă să acționeze pentru lichidarea completă a focului. Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite în urma cercetărilor.






