ÎNFIORĂTOR! Spitalele mari refuză urgențele pediatrice de la Găești! DRAMA COPIILOR ȘI A MEDICILOR!

Se întâmplă la Găești, dar se întâmplă în toată România. Un oraș mic, un spital orășenesc, și un copil în stare critică după o căzătură. Medicii din Pediatrie se mobilizează rapid, însă intervenția lor nu este suficientă. E nevoie de specialiști și echipamente pe care doar marile spitale din București le pot oferi. Și atunci începe adevărata dramă.

Verdictul care ucide copiii noștri

Medicii din Găești pierd ore prețioase sunând la spitalele din Capitală. Și în timp ce telefonul sună ocupat sau răspunsurile sunt negative, viața copilului se scurge nemilos. „Nu avem locuri” devine refrenul unei tragedii sistemice. Nu contează că vorbim despre cazuri de viață și de moarte. Nu contează că sunt copii în joc. Sistemul refuză să se adapteze, iar birocrația și lipsa de resurse decid soarta celor mai vulnerabili dintre noi.
Aceste situații nu sunt cazuri izolate. Sunt zeci pe an doar la Spitalul Găești. Cazuri în care refuzul spitalelor mari din București de a primi pacienți în stare critică duce la agravarea stării lor, uneori până la moarte. Se invocă lipsa locurilor, dar în realitate lipsesc investițiile, organizarea și voința de a construi un sistem medical funcțional. De foarte multe ori și Spitalul Județean spune NU- unor cazuri care ar putea fi tratate la Târgoviște. La Spitalul Găești avem doar un medic pediatru, Andreea Lăcătușu.

Ceilalți sunt pensionari și lucrează când pot, cu convenție. Medicii pediatri nu vor să vină la Găești, preferă să facă gărzi pe la spitalele private din București, preferă să plece în Europa decât să se titularizeze la spitalele din provincie.
În timp ce medicii rămași aici fac eforturi supraomenești, cei care ar trebui să le ofere resursele necesare sunt ocupați cu altceva. În loc să se construiască spitale și să se păstreze medicii în țară, suntem martorii unor scandaluri de corupție și furturi de proporții. Guvernanții fură, iar copiii noștri plătesc prețul.

Este inadmisibil ca într-o țară europeană, copiii să moară cu zile din cauza unui sistem care se dovedește incapabil să răspundă urgențelor. Fiecare refuz telefonic este o condamnare tacită. Fiecare minut pierdut poate însemna o viață pierdută.
Cât timp vom mai accepta această bătaie de joc? Cât timp vom mai permite ca dreptul la viață al copiilor noștri să fie decis de lipsa de interes și de nepăsarea celor din fruntea țării?
Este timpul ca aceste voci să fie auzite, iar spitalele să devină locuri de salvare, nu de refuz.