in

Daruri din suflet pentru cei în nevoie – Campanie filantropică la Școala Gimnazială „Radu cel Mare Găești

În apropierea sărbătorii Sf. Ier. Nicolae, în cadrul activităților specifice acestei perioade, la Şcoala Gimnazială ,,Radu cel Mare” din orașul Găești, cu binecuvântarea Înaltpreafințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, s-au derulat mai multe acțiuni filantropice, sub îndrumarea doamnei Prof. Alexe Nicoleta, coordonator local SNAC, cu sprijinul doamnelor directoare Dumitru Petre Ionela și Nicolae Aurelia și al responsabililor de activitate, doamna Prof. Simescu Daniela și  Pr. prof. Vasilache Ioan, având drept scop ajutorarea aproapelui și promovarea binelui dezinteresat.

Astfel, în cadrul orelor de Religie, elevilor le-au fost prezentate materiale și clipuri tematice, li s-a vorbit despre valoarea actelor de caritate și au fost încurajați să contribuie la campania de donare a fructelor și legumelor.

Beneficiarii proiectului au fost mai multe familii nevoiașe aflate în grija unor instituții, printre care amintim: Parohia Ocnița I, Asociația Comunitară G.Ă.E.Ș.T.I., reprezentată de Pr. prof. Simescu Cristian și Asociația Copiilor Speciali Petrești, reprezentată de Prof. Manole Mihaela.

Evenimentul a reunit aproape 400 de elevi, care au donat o cantitate considerabilă de fructe și legume, dar și produse derivate din acestea, demonstrând solidaritate și generozitate față de cei aflați în nevoie.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Comments

Lasă un răspuns