
Grădinița ”Inocența” se află în mijlocul unui incident fără precedent. O înregistrare cu o educatoare care țipă la un copil a ajuns în spațiul public, după ce ar fi fost difuzată pe un grup de părinți. Conducerea instituției de învățământ preșcolar a reacționat astăzi, precizând ce măsuri au fost dispuse pentru gestionarea situației.
”Conducerea Grădiniței cu Program Prelungit „Inocența” Găești a luat act de incidentul petrecut la una dintre grupele mijlocii și de înregistrarea audio care conține vocea ridicată a unui cadru didactic, material difuzat recent în spațiul public. Regretăm profund impactul pe care această situație l-a avut asupra copiilor și familiilor acestora și precizăm că grădinița noastră nu tolerează sub nicio formă comportamente neadecvate în raport cu preșcolarii. În activitatea noastră punem accent pe un mediu sigur și armonios, care să fie bazat pe încredere și respect reciproc între educatori, copii și părinți.
În urma autosesizării, am aplicat măsuri imediate pentru a gestiona această situație. Cadrul didactic implicat a fost suspendat temporar din activitate până la finalizarea procedurilor de investigare, astfel încât să putem analiza circumstanțele și să stabilim responsabilitățile. În plus, am informat Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și am inițiat întâlniri de dialog deschis cu părinții din grupă, atât la nivel individual, cât și prin comitetul de părinți.
Pentru a asigura transparență totală și o soluționare corectă, Consiliul de Administrație al grădiniței va demara procedura de cercetare disciplinară pe data de 12 noiembrie 2024, la ora 17:00. Obiectivul este de a identifica toate aspectele și cauzele care au dus la acest incident și de a lua măsurile necesare pentru a preveni situații similare în viitor.
Grădinița cu Program Prelungit „Inocența” Găești este o instituție de învățământ preșcolar cu o reputație solidă, construită prin dedicație și prin eforturile continue de a oferi un mediu educațional de calitate. Siguranța și confortul preșcolarilor sunt priorități pentru noi, iar eforturile noastre vizează permanent dezvoltarea unui mediu sănătos și transparent pentru copii. Suntem profund afectați de această situație, care sperăm că nu va umbri realizările și standardele pe care le susținem. Totodată, suntem deschiși la dialog și încurajăm orice părinte să se adreseze atât conducerii instituției, cât și educatoarelor, pentru orice informație suplimentară.”, se arată în comunicatul de presă semnat de Adriana Necula, directorul Grădiniței cu Program Prelungit ”Inocența” Găești.






