Primăria Găești vă invită să luați parte la Sărbătoarea Toamnei, un eveniment dedicat tuturor locuitorilor și iubitorilor de tradiții locale. Evenimentul are loc în Parcul Central al orașului, pe platoul din fața clubului Arctic, până duminică, 10 noiembrie.
La târg veți găsi producători locali, meșteșugari și o gamă variată de produse tradiționale. Organizatorii au pregătit și surprize, pentru a aduce un plus de bucurie celor care participă.
Așadar, sunteți așteptați cu drag să vizitați standurile, să descoperiți produse locale și să sărbătoriți anotimpul toamnei alături de comunitatea găeșteană.