
Cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” dispune de patru noi autospeciale de intervenție, ce vor deservi detașamentele din Titu, Pucioasa, Moreni și Găești.
„Știm cu toții că în situații critice, fiecare minut contează! Datorită sprijinului Consiliului Județean, aceste autospeciale, în valoare de aproximativ 380.000 de lei, vor permite pompierilor noștri să ajungă mai repede la locul incidentelor, sporind șansele de a salva vieți și bunuri,” a declarat Corneliu Ștefan, președintele CJD.
Complet echipate, autospecialele includ substanțe stingătoare, echipamente de protecție și generatoare electrice, asigurând intervenții eficiente și sigure în orice moment.






