SFIDARE PE FAȚĂ! Centrul Găeștiului – scapă cine poate! DE CE NU SUNT REALIZATE MARCAJE RUTIERE PROVIZORII?

Mariana IonescuNoutăți15 octombrie 2024Acest articol a fost citit de 3.878 ori

S-au împlinit mai multe săptămâni de când găeștenii își riscă viețile și integritatea corporală traversând în centrul orașului. O lucrare pornită în trombă în luna iunie, pentru lărgirea intersecției de la Complex, a fost abandonată de constructor, pe motiv că nu și-ar fi primit banii pe lucrări – spun sursele noastre – iar Direcția Regională Drumuri și Poduri București, cea care gestionează investiția, ne-a comunicat încă din 20 septembrie că ”marcajele vor fi realizate în perioada următoare, la fel și semaforizarea”.

Tot DRDPD susținea, într-un răspuns oficial oferit redacției noastre, conform Legii 544/2001, că lucrările au termen de finalizare sfârșitul lunii noiembrie și că nu ar fi fost abandonate.
Realitatea din teren este că nimeni nu a mai văzut picior de muncitor și că nimeni nu poate spune când vom scăpa de atacurile de panică atunci când traversăm pe trecerile nemarcate, ci doar semnalizate cu indicatoare rutiere.
Ceea ce este însă cu adevărat revoltător este că trecerile de pietoni nu sunt marcate nici măcar cu vopsea galbenă, provizorie, care nu ar împiedicat cu nimic lucrările, ci doar ar fi oferit un spor de siguranță pietonilor, într-una dintre cele mai periculoase zone din județ.

Acum aproape o lună, Poliția Rutieră a amendat constructorul. ”La data de 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești – Formațiunea Rutieră au aplicat o sancțiune contravențională unei societăți comerciale pentru că, la intersecția drumului național 7, respectiv km 73+30 de metri, cu drumul național 61, respectiv km 78+350 metri, nu a aplicat pe partea carosabilă marcajele transversale de traversare pentru trecerile de pietoni.
Valoarea sancțiuni contravenționale este în cuantum de 6.600 de lei, fără posibilitatea achitării a jumătate din minim.
De asemenea, polițiștii au transmis informări către administratorul drumului public pentru remedierea deficiențelor constatate.”, este punctul de vedere al IPJ Dâmbovița, în urma solicitării noastre.

Polițiștii au dat o amendă și se numește că și-au făcut treaba, cei de la Direcția Regională Drumuri și Poduri București ne aburesc că gestionează bine lucrarea cu termen la final de noiembrie și în funcție de condițiile meteo, Primăria nu are voie să intervină pe drumurile naționale, constructorul e la un pas de faliment, pentru că nu a încasat nicio plată, deși a executat lucrări, iar găeștenii stau cu frica-n sân ori de câte ori sunt nevoiți să traverseze.

Dacă moare cineva, întrebarea este: cine dă din colț în colț? Cât costă o găleată de vopsea galbenă, domnilor de la DRDPD, că facem până la urmă chetă și o plătim noi?! Până la urmă, viețile și integritatea noastre sunt mai importante decât procedurile, nesimțirea, sinecurile și alte găselnițe pe care ni le aruncați în ochi!

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...