
O familie din Găești nu are deloc motive de bucurie după ce o vulpe a fost surprinsă în curtea casei. Deși inițial părea doar un oaspete curios, vulpea s-a dovedit a fi total lipsită de teamă față de oameni și, mai grav, plină de purici! Proprietarii, care au încercat fără succes să o alunge, sunt acum îngrijorați pentru siguranța păsărilor din gospodărie.
„Nu e prima dată când vulpile ne vizitează curțile, și de obicei ne lasă fără rațe și găini”, spun ei, exasperați de noul pericol blănos care pare să nu aibă de gând să plece prea curând.
Acum, pe lângă teama că își vor pierde păsările, gospodarii trebuie să facă față și invaziei de purici aduse de vulpea “vizitatoare”.






