COPIL DE 10 ANI, DIN PETREȘTI, BĂTUT ÎN MICROBUZUL ȘCOLAR! S-a ales cu maxilarul fisurat, iar polițiștii…

Advertisement

Un băiețel în vârstă de 10 ani s-a ales cu maxilarul fisurat, după ce a fost bătut, în microbuzul școlar, de doi colegi mai mari, în vârstă de 12 ani. Copilul a ajuns acasă și i s-a făcut rău, iar părinții l-au dus la spital, unde a fost supus mai multor investigații.
Incidentul, care a avut loc în Petrești, s-a produs în urma unui conflict spontan între copii.
Cazul a intrat și în atenția Poliției.
”La data de 22 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați de către o femeie de 31 de ani, din comuna Petrești, cu privire la faptul că fiul acesteia ar fi fost agresat fizic.
Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că, la data de 21 mai a.c., un minor, de 10 ani, în timp ce s-ar fi aflat într-un microbuz școlar, pe raza comunei Petrești, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat fizic de doi minori, ambii în vârstă de 12 ani.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.”, se arată în comunicatul IPJ Dâmbovița.

Publicitate

IGO Găești Enescu Supermarket
Search
Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...