
Podul din Pătroaia, care traversează râul Argeș, și care reprezintă un pariu important asumat de administrația locală, este gata. Probele de rezistență au fost efectuate astăzi și au avut succes. Potrivit primarului Costin Barbu, mai sunt doar câțiva pași până când lucrarea de infrastructură va fi pusă la dispoziția localnicilor:
“Azi, 12.12.2023, la podul care traversează râul Argeș, Pătroaia Vale-Pătroaia Deal, s-au efectuat încercări și probe cu 4 camioane(greutate totală 160 tone!)
✅️În perioada imediat următoare, așteptăm recepția finală din partea Companiei Naționale de Investiții, urmând ca în cel mai scurt timp posibil să putem da în folosință acest pod!
✅️Pentru o informare corectă, ordinul de începere a acestei lucrări, a fost 01.05.2022 și s-a finalizat la data de 01.12.2023, aproximativ 18 luni!”, a precizat primarul Costin Barbu.






