
Bărbatul din Uliești care a dat foc locuinței tatălui a fost arestat. Iată comunicatul de presă al IPJ Dâmbovița:
”La data de 27 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat de 35 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Ulterior, pe parcursul zilei de ieri, 28 octombrie, bărbatul a fost prezentat magistraților, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, fiind bănuit că, în cursul zilei, pe fondul consumului de alcool, ar fi incendiat mai multe obiecte vestimentare în interiorul locuinței din comuna Uliești.
Focul a fost lichidat, iar în urma incendiului nu au rezultat persoane rănite.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.






