in ,

BĂTĂI ȘI SCANDALURI CRUNTE ÎN GĂEȘTI, ULIEȘTI ȘI MĂTĂSARU! Poliția interzice victimelor să dea informații presei!

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Uliești, a ajuns de urgență la spital, noaptea trecută, după ce ar fi fost bătut crunt într-un bar din localitate.
Potrivit localnicilor, bărbatul împrumutase 3.000 de lei de la niște persoane din sat, înțelegerea fiind să restituie 4.000 de lei.

Deci, cel mai probabil , avem de-a face cu un caz de cămătărie, de care ne vine greu să credem că Poliția nu știe. Întrucât tânărul de 33 de ani ar fi înapoiat doar suma împrumutată, nu și surplusul de 1000 de lei, ar fi fost aspru pedepsit.
Bărbatul a fost lovit la cap, dar în zona toracelui, cel mai probabil cu obiecte contondente. Iar totul s-a întâmplat în public

Poliția refuză să ofere detalii în aceste cazuri, pe motiv că ancheta este în curs. Cu toate acestea, ar fi amenințat victima să nu ofere relații presei!

Agresiuni au avut loc, în acest weekend, și în Găești, dar și în Mătăsaru. În cazul din Găești, unde victima a fost de asemenea somată să nu ofere niciun fel de detaliu către mass media, pe motiv că interzice Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, speța este foarte gravă. Din informațiile noastre, găeșteanul ar fi fost bătut bestial de 12 indivizi din Pătroaia. În conflict s-ar fi folosit inclusiv săbii, victima având un deget tăiat, dar suferind și numeroase contuzii.

Ne întrebăm dacă derularea anchetei este cu adevărat motivul Omertei, mai ales că toate incidentele au avut loc în spațiul public și sunt grave, sau dacă nu cumva se ascunde slaba capacitate a oamenilor legii de a-și mai face treaba.

Comments

Lasă un răspuns