PETREȘTI: Uite ce proiecte se află pe agenda de toamnă a primarului! ÎN CE RITM SE LUCREAZĂ!

Mariana IonescuNoutăți4 octombrie 2023Acest articol a fost citit de 795 ori

Petreștiul rămâne una dintre cele mai performante comune dâmbovițene, cu proiecte importante finalizate sau în curs de realizare. Munca administrativă și implicarea dau roade, iar rezultatele sunt vizibile la tot pasul. În aceste zile, se lucrează la refacerea trotuarelor și pregătirea pentru șanțuri dalate pe strada principală. Este o lucrare proiectată de câtiva ani, dar avizul de la CNAIR a fost obținut abia anul acesta.

Totodată, primarul a reușit să obțină autorizație de introducere gaze naturale pe str. Doliei, ulterior putând fi asfaltată. Astfel, toate străzile și străduțele din comuna Petrești beneficiază de asfalt.

„Avem numeroase proiecte. Am scos din nou la licitație și proiectul „Modernizare și reabilitare Școala Petrești”. Sperăm ca de această dată să avem constructor. Totodată, am scos la licitație „Proiect Tehnic și Construire CANALIZARE în satele Petresti, Coada Izvorului și Puntea de Greci” pe absolut toate străzile. Am finalizat asfaltarea pe str. Parcului și am construit parcul din Coada Izvorului. Începem lucrările la Baza Sportivă Neajlovul Puntea de Greci. Vom construi un parc nou la Căminul Cultural Petrești. Cu aceasta ocazie reamintesc faptul că am reabilitat absolut toate școlile și grădinițele funcționale din localitate. Se lucrează la dalarea șanțurilor din Potlogeni. Vom continua și la Puntea de Greci pe DJ 702 F. Vom moderniza și strada Legumicultorilor. Am schimbat toate stațiile de călători. Am finalizat locul de joacă de la Ionesti -Lânărie. Urmează proiectul cu piste de biciclete, stații de încărcare electrice, dar și proiectul cu gazele naturale care este un pic mai” lent” depinzând mult de GDF SUEZ”, a precizat Lucian Daniel Andrei, primarul comunei Petrești.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...