
O femeie în vârstă de 51 de ani, din Găești, a trăit clipe cumplite în urmă cu câteva zile. Era pe strada Petre Bănescu din orașul nostru când un individ mascat cu o cagulă s-a năpustit asupra ei și i-a smuls lănțișorul de la gât. Individul, recidivist de altfel, a tâlhărit în același stil și la municipiu.
Iată comunicatul de presă al IPJ Dâmbovița.
”La data de 28 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind bănuit că, la data de 24 aprilie a.c., în timp ce se afla în orașul Găești, având fața acoperită, ar fi deposedat de un lănțișor o femeie de 51 de ani, din localitate.
Pe parcursul acestei zile, bărbatul urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Activitățile de cercetare penală au fost efectuate în colaborare cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște”.






