
FOTOGRAFII DE LA GĂEȘTENI! ”Apa potabilă” furnizată de Compania de Apă Dâmbovița!
„Cafea” sau „ceai”, direct de la robinet. Așa numesc locuitorii orașului Găești lichidul cu concentrație mare de mangan și fier de care au parte de luni de zile. Deși o plătesc în facturi, apa care curge la robinet, de foarte multe ori, nu este potabilă și nu poate fi folosită nici măcar pentru baie. Oamenii acuză Compania de Apă Dâmbovița, că, de ani de zile, nu a investit nici măcar un leu în stațiile de apă, că filtrele sunt cu siguranță uzate, iar echipamentul – depășit.
În județul Dâmbovița și, implicit, în Găești se practică unele dintre cele mai mari prețuri din țară pentru serviciile de furnizare a apei potabile și a canalizării. Cu toate acestea, investițiile se fac foarte greu, chiar dacă au fost câștigate proiecte mari pe fonduri europene.
Având în vedere nemulțumirile justificate ale găeștenilor în ceea ce privește calitatea apei potabile, mai ales din ultima lună, am adresat Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița următoarele întrebări:
Deși am solicitat aceste informații pe data de 2 august, nici până la această oră nu avem un răspuns sau, mai exact, și tăcerea e un răspuns.
Nu putem să nu menționăm faptul că șefii instituției, dar și cei de la ADI Apă pleacă acasă, lunar, cu salarii astronomice din banii consumatorilor.
Găeștiul nu este pe lista de priorități și nici de investiții, dar facturi uriașe ni se emit lună de lună pentru servicii incalificabile.






