Trei noi medici vor activa, peste câteva zile, în cadrul Spitalului Găești. Este vorba despre ginecologul Georgiana Hotăranu și neurologul Ancuța Vintilă. Sunt tinere, foarte bine pregătite și vor acorda consultații dimineața, în ambulatoriul de specialitate al Spitalului Găești.
Vestea bună a fost dată de managerul Laurențiu Belușică, cel care a precizat că medicii au contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, ceea ce presupune că pacienții vor fi consultați pe baza biletului de trimitere.
Ginecologul Georgiana Hotăranu a lucrat și s-a format în maternități mari din București, precum Filantropia, Polizu sau Sf. Maria.
Medicul neurolog Ancuța Vintilă este membră în Consiliul Național al Ordinului Medicilor din Franța, Academia Europeană de Neurologie, Societatea Internațională de Cefalee, Societatea Internațională a Tulburărilor de Mișcare, Societatea Internațională de Neuro-urologie și Societatea Română de Neurologie. A lucrat în secția Neurologie a Spitalului Universitar de Urgență București. S-a format în Franța, unde are drept de practică și unde a acumulat experiență în sistemul medical francez, și s-a reîntors de curând în România.
Comments