AFLĂ CE POVEȘTI ULUITOARE AU IEȘIT LA LUMINĂ! Analiză istorică a satului și școlii Gherghești! CONCURS EXTRAORDINAR AL ELEVILOR ȘI PROFESORILOR DE LA LICEUL ”IORDACHE GOLESCU”!

Profesoarele de istorie Stan Georgeta și Busuioc Mihaela, sprijinite de conducerea Liceului Tehnologic ,,Iordache Golescu”, s-au implicat, alături de elevi ai acestui liceu, în cea de a doua ediție a proiectului-concurs „Patrimoniul cultural, istoric și natural – Zestrea comunităților locale”, inițiat de Societatea de Științe Istorice din România. Prin participarea la acest proiect, tinerii se apropie și mai mult de frumusețea locului în care s-au născut sau își desfășoară activitatea, făcându-i cunoscută istoria. „Concursul își dorește să genereze, dintr-un prezent care se îndepărtează de valorile trecutului, o preocupare și o provocare pentru viitorul care va încorpora toată această experiență istorică, dându-i continuitate și amplitudine”, au subliniat cele două cadre didactice.

La această ediție, cele două profesoare și elevii lor au studiat istoria satului și școlii  Gherghești.

Satul Gherghești, jud. Dâmbovița – Originea judeţului Dâmboviţa, unitate administrativ – teritorială tradiţională, se pierde în vremurile îndepărtate ale constituirii statului medieval Ţara Românească. Începând din secolul al XVI-lea, judeţul Dâmboviţa este menţionat frecvent în documentele emise de cancelaria voievozilor munteni, numărându-se printre cele şaisprezece mari districte ale Ţării Româneşti, pe care le aminteşte Franco Sivori – secretarul lui Petru Cercel (1583-1585). În lucrarea sa Cronica polonă, Miron Costin citează de asemenea printre cele 16 ţinuturi ale Ţării Româneşti, Dâmboviţa cu reşedinţa la Târgovişte.

În cea mai veche hartă a Ţării Româneşti întocmită de un român, stolnicul Constantin Cantacuzino (1700), Dâmboviţa apare cu 51 de sate, fiind judeţul cu cel mai mare număr de localităţi. Astăzi printre localităţile acestui judeţ se numără şi comuna Petreşti, localitate atestată istoric încă din secolul al XVI-lea, o localitate a cărei existenţă este marcată de marile evenimente istorice ale neamului.

Bătrânii din comună povestesc cu nostalgie despre vremurile îndepărtate, despre locurile mirifice unde şi-au petrecut copilăria sau mergeau împreună cu părinţii la muncile câmpului. Legende, superstiţii, locuri ascunse sau comori care ar putea fi descoperite au rămas în tradiţia comunei şi oamenii vorbesc cu mult drag despre ele.  Câteva dintre ele sunt:

,, La Buduroi  – Era un izvor de apă pe malul dinspre noi al Neajlovului. Scria pă o Blană care era la gura buduroiului dă tata lui Mărcuţu – anul în care a fost amenajat izvorul . Era o gârniţă groasă şi de- acolo dă la rădăcina ei pornea izvorul şi era limpede că te uitai la ea ca într-o oglindă. După aia a refăcut-o Gheorghe Sotir că era în capul moşii lui şi aşa este şi astăzi acolo şi parcă mi-e drag să dau p-acolo când trec chiar dacă nu mi-e sete, parcă e un făcut, aş bea apă într-una. Eu crez, uite, că sunteţi mai tineri, când şi când să daţi pă la ea şi să aveţi grijă de el, că e păcat că ne-a dat apă bună la multă lume, neam de neamul nostru, când ne crăpa inima de sete, la seceră, vara.”  Dobre Radu,

”Dolia mare şi Dolia Mică – Sunt două vâlcele pe care se strânge apă multă. Cea de dincolo lângă magistrala de azi era Dolia Mică, mult mai adâncă şi mai păcătoasă, că ne distrugea mereu porumbul, când să strângea – cum v-am spus – apa de ploaie. La Dolia Mare, un puţ făcut dă mult şi acolo dam vitele la apă şi când nu era apă creştea nişte iarbă moale şi frumoasă de făceau vacile zâmbre. Aici veneau şi cei de se îndrăgeau. Dragoste şi năpastă uneori veneau pă dolii fără să aleagă. Noroc că înecurile erau mai rare.” Preda Florea

„La Ulmulete – E un câmp întins şi singurul loc de unde găseam umbră. Era un ulm scorburos, care pe vremea bătrânilor era doar un pui de ulm şi care răsărise acolo şi oamenii îl lăsaseră să crească dezmierdându-l cum dezmierzi un copil.” Preda Florea.

Biserica din satul Ghergheşti a fost construită în perioada 1913-1914 pe un teren donat de boierul Gheorghe Barozzi, cu sprijinul acestuia şi al unui grup de credincioşi în frunte cu I.R. Popescu, primar al comunei Ioneşti, aşa cum reiese din pisania păstrată în biserică.

          Școala Gherghești – a fiinţat într-o casă închiriată începând cu anul 1883 până în anul 1895. Primii învăţători au fost Zoe Chiru şi Nicolae Herescu. Casa ce fusese închiriată pentru şcoală se compunea din două camere şi o tindă. O cameră era folosită drept sală de clasă , iar cealaltă era camera proprietarului Ioniţă Gherbelea. Elevii desculţi, sărăcăcioşi îmbrăcaţi veneau la şcoală cu scaune aduse de acasă, iar iarna aduceau lemne pentru a încălzi camera.

Interesantă este condica de prezenţă păstrată în Muzeul Şcolii Ghergheşti. Condica începe ,,Azi Luni în 19” (luni 19 aprilie 1892). Condica cuprinde trei rubrici: orele, orarul şi semnătura învăţătorului.

În anul 1893 boierul Gheorghe Barozzi a hotărât să construiască un locaş  de   învăţământ. O contribuţie de seamă o aduc sătenii dornici de a-şi însuşi scrisul şi cititul. Locul pe care s-a construit şcoala era izlaz de păşunat vitele, aşezat de-a lungul drumului ce venea dinspre Găeşti spre Vlaşca. Cărămida necesară pentru construirea şcolii a fost luată din vechile case boiereşti ale familiei Barozzi ce se găseau pe valea Argeşului pe care sătenii au cărat-o cu boii. Temelia construcţiei era din lemn, iar acoperişul din şindrilă. Interiorul se compunea dintr-o mare sală unde învăţau copiii satului, o cameră ce servea drept cancelarie mai mică decât prima şi o a treia cameră situată în partea sudică a clădirii unde locuia învăţătorul. Şcoala avea un singur post şi funcţiona cu 5 clase unde învăţau 35-40 copii. Deschiderea şcolii a avut loc în anul 1895. În timpul cutremurului din 1940 şcoala s-a dărâmat complet. Lipsa materialului didactic care fusese distrus în întregime în anul 1916 de armatele de ocupaţie austro-germane, va influenţa negativ procesul de învăţământ. Va trebui să treacă mulţi ani până când şcoala va dispune de material didactic necesar (prin dotare sau prin confecţionare de către cadrele didactice). În urma deselor cereri făcute la Revizoratul Şcolar, la primăria satului se ia hotărârea ca şcoala să funcţioneze începând din toamna anului 1941 în casele familiei Barozzi (care se aflau instalaţi la Bucureşti şi veneau la aceste case numai vara). Astăzi în această clădire se află grădiniţa de copiii în partea de nord a clădirii, iar în partea de sud sunt magazii.

Războiul aflat în plină desfăşurare a atins şi satul Ghergheşti. Bombe, butoaie incendiate, avioane în flăcări au făcut ca în primăvara anului 1942 copiii să întrerupă cursurile până în toamna anului 1943. Podul de peste Argeş era ţinta multor raiduri aeriene. Şcoala a fost ocupată de armatele germane pentru încartiruire semnând astfel o pagină tristă pentru copiii acelor timpuri.

După cel de-al doilea război mondial în învăţământ au fost introduse unele schimbări menite să asigure desfăşurarea în bune condiţii a procesului de democratizare a învăţământului.