În mijlocul crizelor majore provocate de războiul din Ucraina, PSD s-a gândit să capitalizeze politic. În două comunicate remise astăzi presei, social-democrații fac apeluri halucinante la colegii de guvernare de la PNL, situându-se pe poziții opuse cu aceștia atât în ceea ce privește prețurile la energie, cât și cozile de la Serviciile de Pașapoarte din întreaga țară.
Cele două partide componente ale guvernului uită că sunt în mijlocul unor crize fără precedent și promovează dialogul politicianist falimentar la distanță. Ne întrebăm, retoric, ce urmăresc politrucii români prin astfel de comunicări? Să pună presiune pe guvernul din care fac parte și în care s-au sfâșiat pentru funcții? Să facă ”bine” țării cu forța, printr-o retorică falimentară? Să arate că au ”mușchi” politici de care nimeni nu mai are nevoie acum? Cui folosesc orgoliile lor, prostioarele transmise presei spre publicare? Ce vor să arate? Că au soluții pe care nu le vede nimeni?
Dialogul celor doi parteneri de guvernare care-și spală chiloții în public într-un moment extrem de nepotrivit nu face decât să creeze cu adevărat panică pentru ceea ce va urma.
În loc să vedem rigoare, măsuri, stăpânire de sine și profesionalism, zi de zi constatăm că politrucii români sunt incapabili să aibă vreo viziune și vreun bun simț. PSD și PNL sunt parteneri de guvernare și este o adevărată nesimțire, ca să nu folosim alte cuvinte, să aibă dialoguri prin intermediul mass media. Rușine, domnilor pesediști și peneliști! Țara arde și baba se piaptăpnă!
Iar acum, spre analiză, redăm integral comunicatele transmise de PSD. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns:
”PSD este de acord cu președintele PNL, Florin Cîțu, că România are nevoie de o economie puternică pentru a putea face față provocărilor generate de războiul din Ucraina. În acest sens, trebuie să acționăm asupra cauzelor principale, respectiv asupra creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale, care au cel mai puternic impact negativ asupra economiei naționale. Prin urmare, PSD îi transmite președintelui PNL că trebuie să-i solicite colegului său de partid care conduce Ministerul Energiei să prezinte urgent proiectul de ordonanță de urgență privind stoparea creșterii prețurilor din piața de energie din România. Adoptarea acestui act normativ este esențială pentru consolidarea economiei naționale.
Uniunea Europeană și-a exprimat deja acordul ca statele membre să adopte măsuri de reglementare în piața de energie și gaze naturale. Așadar, nu mai există niciun obstacol pentru intervenția cu fermitate în domeniul energiei, în vederea protejării economiei naționale și a consumatorilor casnici.
PSD amintește că a prezentat cu săptămâni în urmă mai multe soluții pentru combaterea creșterii prețurilor la energie și gaze naturale, iar multe dintre acestea au fost agreate la nivelul Guvernului și al Coaliției de guvernare. Este deci important ca partenerii liberali să prezinte, în regim de maximă urgență, actul normativ pentru implementarea acestor soluții”.
—————————————————————————————————–
”PSD urmărește cu îngrijorare creșterea semnificativă a solicitărilor cetățenilor români pentru eliberarea pașapoartelor și consideră că cea mai eficientă cale pentru calmarea acestei situații este ca autoritățile statului să suplimenteze resursele umane și logistice pentru a răspunde adecvat acestei cereri.
Prin urmare, PSD îi solicită ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, să ia urgent măsuri pentru rezolvarea acestei situații, cum ar fi înființarea mai multor centre pentru preluarea cererilor și optimizarea condițiilor tehnice privind înregistrarea programărilor online pe site-ul Direcției Generale de Pașapoarte.
Totodată, PSD înțelege preocuparea cetățenilor de a-și lua toate măsurile de precauție în actualul context și de aceea consideră că e important ca reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne să comunice activ în această perioadă pentru a asigura populația că nu există nicio intenție de restricționare a eliberării pașapoartelor și că toate cererile vor fi onorate”, se arată în comunicatele de presă remise astăzi de Partidul Social Democrat.
Comments