
Doi bărbați care trăiesc din cerșit și din vânzarea de mături de curte au fost amendați, zilele trecute, de polițiștii locali găeșteni. Indivizii pretind că sunt din Câmpulung, dar de vreo doi ani, pot fi văzuți în locurile aglomerate ale orașului, printre mașini, cu mâna întinsă, prin piață, peste tot, cât e ziulica de mare. Dorm prin Gară, pe la fosta Școală nr. 2 sau pe unde apucă.
Mai mulți găeșteni s-au plâns că respectivii au devenit chiar agresivi atunci când au refuzat să le dea bani. Dacă sunt băuți, vorbesc tare și înjură. Acesta este motivul pentru care au intrat, recent, în atenția polițiștilor locali găeșteni.
”I-am găsit în Piața Sf. Ilie. I-am întrebat dacă au arme albe asupra lor și au spus că nu. Apoi, la percheziția corporală, am descoperit că au câte un cuțit ascuns în haine. Au spus că le folosesc pentru a tăia mâncarea. I-am amendat cu câte 500 de lei și le-am confiscat cuțitele”, a precizat, pentru Cronica de Găești, Marius Anghelina, șeful Poliției Locale Găești.






