DRAMĂ! A MURIT PREOTUL MIHAIL CĂTĂLIN BOȘOMOIU DE LA PAROHIA UNGURENI | Cronica de Gaesti
Connect with us

Salut, ce cauți??

Evenimente

DRAMĂ! A MURIT PREOTUL MIHAIL CĂTĂLIN BOȘOMOIU DE LA PAROHIA UNGURENI

Marți, 9 martie 2021, a trecut la cele veșnice, la numai 34 de ani, în urma unui neașteptat infarct miocardic, Pr. Mihail Cătălin Boșomoiu de la Parohia Ungureni, comuna Corbii Mari.

Părintele s-a născut în ziua de 8 septembrie 1986, în Municipiul Curtea de Argeș și a urmat studiile școlii primare și gimnaziale din localitate.  A studiat la Seminarul Teologic Ortodox Neagoe Vodă Basarab din Curtea de Argeș și, după aceea, la Facultatea de Teologie din Pitești, unde a absolvit cursurile de licență și de masterat.

S-a căsătorit cu domnișoara Iuliana, cu care are o fetiță, pe nume Antonia. A fost hirotonit diacon pe 25 noiembrie 2012, la Mânăstirea Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Antonești, Argeș. În perioada anilor 2012 – 2016, a slujit ca diacon la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, iar între anii 2016 – 2020, a slujit ca diacon la Parohia Sf. M.M. Gheorghe – Holborn, Londra, Marea Britanie. Mitropolitul Nifon l-a hirotonit preot, în ziua de 12 septembrie 2020, la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște. Între anii 2020-2021, a slujit ca preot paroh la Parohia Ungureni din Protoieria Titu.

Miercuri, 10 martie 2021, părintele va fi depus în biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului a Parohiei Ungureni, urmând ca joi, 11 martie 2021, părintele să fie dus la biserica Parohiei Cicănești I, Sat Urechești, Comuna Cicănești, Protoieria Curtea de Argeș, unde va fi săvârșită slujba de înmormântare.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

 

 


Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Reclamă
Reclamă
Enescu Supermarket