VIDEO! SPITALUL GAESTI, SIMULARE IN PREMIERA:Intervenție medicală în urma unui șoc anafilactic apărut după administrarea vaccinului

Tănase AdrianEvenimente, Noutăți8 ianuarie 2021Acest articol a fost citit de 4.410 ori

In contextul isteriei create la nivelul populației privind vaccinarea împotriva COVID 19, managerul spitalului Gaesti, domnul doctor Laurențiu Belușică, ne-a invitat la un exercițiu medical in care a fost simulata intervenția medicală în urma unui șoc anafilactic apărut după administrarea vaccinului.

Așa cum vedeți doar in serialele despre medici, întreaga acțiune a fost desfășurată în cea mai mare viteză, sub atenta coordonare a chiar domnului manager.

Un întreg lanț de alarmare a fost pus în aplicare iar echipele de intervenție formate din cadre medicale:  asistente spitalului pe de o parte și echipa serviciului public de ambulanță pe de altă parte, au conlucrat pentru a oferi pacientului cele mai bune îngrijiri medicale.

Domnul doctor Laurențiu Belușică a ținut să precizeze că în întreaga dumnealui carieră medicală nu a întâlnit vreun astfel de caz de șoc anafilactic in urma administrării vreunui vaccin, și ne asigura că întregul personal al spitalului este pregătit pentru a gestiona o posibilă criză de acest gen.

Publicitate

Popular
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...