
Realizare importantă în comuna Morteni. DJ 702H, care tranzitează localitatea şi face legătura cu judeţul Argeş, a fost asfaltat şi arată ca în palmă. Este vorba despre nu mai puţin de 7,5 kilometri de asfalt nou-nouţ, care cu siguranţă vor îmbunătăţi viaţa cetăţenilor. Din 1972 nu se mai lucrase pe acest tronson important. Primarul Ionel Olteanu a făcut demersuri, a insistat, nu a renunţat la proiect şi iată că el a prins viaţă.
Lucrările au început pe 11 mai şi au fost realizate într-o singură săptămână, fiind mobilizate utilaje şi forţe importante. Pe şantier a fost prezent inclusiv preşedintele CJD, Alexandru Oprea.
„Am primit ajutor de la Consiliul Judeţean. Am convins conducerea de utilitatea acestei investiţii pentru locuitorii comunei noastre şi mă bucur că, până la urmă, am reuşit. Lucrarea arată foarte bine, asfaltul este de calitate şi va aduce un mare plus pentru infrastructura din comuna noastră. Urmează şi alte surprize, pe care le voi dezvălui pe parcurs”, a precizat primarul comunei Morteni, Ionel Olteanu.






