Contactează-ne pe

Educație și cultură

Comoară etnografică in Dâmbovița – un gospodar a reușit să promoveze cultura tradițională mai bine decât autoritățile

Publicat în data de

- 1.868 vizualizări
În condițiile în care statul încearcă cu greu și pe bani mulți să promoveze satul românesc și tradițiile sale, un simplu cetățean dintr-un sat de câmpie reușește să amenajeze in propria casă un colț muzeistic cu exponate ce le regăsești din ce in ce mai rar chiar și în muzeele de profil. Și toate astea fără ajutorul autorităților sau al experților care ar fi trebuit să promoveze cultura tradițională din Dâmbovița.
Ne aflam în comuna Poiana, zonă preponderent agricolă, unde cultura verzei și a cartofilor este principala sursa de venit a celor implicați încă în cultivarea pământului. Aici am găsit o ciudățenie etnografică, spun ciudățenie pentru că nicăieri nu figurează vreo informație despre existența vreunei case memoriale sau a unui cămin cultural în comună, și cu toate acestea, am găsit aici un muzeu în toată regula.

 

Doamna Nicoleta Vlad recunoaște că dumneaei a fost cu ideea, iar soțul, Ion Vlad, a susținut-o în acest frumos demers, care în timp a devenit tot mai costisitor și le-a ocupat toată casa. „De ce fac asta? Pentru că îmi place, și când îți place ceva depui toată energia în acel lucru. Am pierdut mult timp restaurând anumite piese dar am făcut-o din pasiune. Mă simt bine când văd toate lucrurile pe care le-am adunat în ani de zile și pe care le-am salvat de la dispariție”, ne mărturisește doamna Nicoleta Vlad.
Soțul este la fel de încântat: „ne place, e ceva frumos, nu găsești pe oriunde așa ceva. Am găsit destul de greu anumite piese, dar pe urmă oamenii au venit la noi când mai găseau câte ceva prin podul casei. Sunt lucruri pe care generația de acum nu le poate aprecia pentru că nu știe la ce au fost folosite. Pentru ei sunt doar obiecte, pentru noi însă sunt amintiri”
În casa transformată în muzeu găsești de la ceramică și mobilier vechi, la piese aparținând atelierului de fierărie ori costume populare, de la obiecte din lemn, în speță linguri și copăi cioplite, la panopli realizate cu măiestrie chiar de domnul Ion. Totul este amenajat in propria casă, iar când camerele au devenit neîncăpătoare pentru exponate, prispa casei a fost revendicată de obiectele ce spun povestea altor timpuri, când țăranul își făcea în gospodăria sa toate obiectele pe care le folosea și nimic nu era aruncat. Dacă vreți să vedeți un colț din trecut, vă invit să faceți o călătorie până în Poiana, locul despre care nici autoritățile în domeniu nu au aflat că există.

Citește articolul
Spune-ți părerea

You must be logged in to post a comment Login

Adaugă un comentariu

Educație și cultură

PERFORMANŢĂ LA „ROMÂNII AU TALENT” PENTRU ANSAMBLUL FOLCLORIC „CODRULEŢUL”: 4 de DA din partea juraţilor!

Articol scris de

Aseară Ansamblul folcloric ,,Codrulețul” al Clubului copiilor Găeşti, pregătit de profesorul Marian Grigore, a reuşit o altă performanţă importantă. Cu o reprezentație impecabilă, talentaţii copii au smuls de la jurații emisiunii ,, Românii au talent” cei patru de „DA”.

Micii dansatori au demonstrat încă o dată că sunt unii dintre cei mai buni dansatori de folclor la nivel naţional, iar pregătirea de care beneficiază la Clubul Copiilor este una de foarte bună calitate.

„Găeştenii, edilii urbei pot fi mândri că oraşul Găeşti este reprezentat atât de frumos de către aceşti copii minunați, ei reprezentând un model pentru noi toți de păstrare, transmitere şi perpetuare a folclorului muntenesc, autentic. Nu ascund faptul că nu este o surpriză pentru mulți această evoluție, întrucât acest ansamblu are în palmares multe trofee/premii de la festivaluri/ concursuri internaționale, naționale, regionale, iar în 2017 ceata de căluşari a acestuia a câştigat trofeul festivalului ,, Căluşul românesc” Slatina intrat in Cartea Recordurilor”, a precizat Mara Muşat, directorul Clubului Copiilor Găeşti.

Citește articolul

Educație și cultură

VESTE EXTRAORDINARĂ: Examenele Cambridge se pot susține la Colegiul Național „Vladimir Streinu”!

Articol scris de

In urma promovării parteneriatului cu European Examination Centre, CNVS a devenit centru de organizare a examenelor lingvistice CAMBRIDGE.

Asadar, din data de 01.03.2020, la CNVS se pot sustine examenele CAMBRIDGE pentru toate nivelurile. Structura examenelor CAMBRIDGE permite participarea oricarui elev care a împlinit varsta de 7 ani dar si a adolescenților/adulților care nu mai sunt angrenați intr-o forma de invatamant.

Absolvirea examenelor CAMBRIDGE ofera cele mai prestigioase certificate pentru cei ce studiază limba engleza, termenul de valabilitate al acestora fiind nelimitat.

Pentru elevii de liceu, probele de competenta din cadrul bacalaureatului pot fi echivalate cu rezultatele obtinute la examenele CAMBRIDGE in conformitate cu Ordinul nr. 5794 din 29.10.2009 emis de Ministerul Educației Nationale.

Pentru detalii suplimentare, persoanele de contact sunt: prof. lb. engl. – Ramona Anca, director – prof. Pătruță Nicolae și director adjunct – prof. Ioniță Iuliana Nicoleta.

Citește articolul