Urările de sărbători sunt unele pline de îndemnuri la afecțiune și compasiune, însă de cum a început noul an avem parte de niște imagini desprinse parcă din evul mediu.
La Făget, sat aparținând comunei Gura Foii, distracția unei familii întregi o constituie maltratarea unui mânz de nici un an de zile, pus să tragă o căruță cu roțile împiedicate și bătut până ce pică din picioare, totul sub privirile părintești ale celui care filmează.
Pe filmare se vede clar că la bătaia administrată bietului animal nu participă doar minorii, așa că nu se poate spune că este o joacă de copii lăsați singuri acasă, ci mai degrabă un măcel organizat de adulți pentru a se mândri cu noua achiziție în fața celor care văd clipul.
Astfel de comportamente nu pot fi tolerate într-o țară care se dorește a fi europeană prin valorile declarate, iar schingiuirea unui animal neajutorat cu siguranță nu poate fi privită drept distracție duminicală, ca atare suntem nevoiți să reclamăm totul la autoritățile competente și să le cerem să aplice legea care este in vigoare.
Având în vedere faptul că adulții participă impasibili la tot acest spectacol macabru, poate se va sesiza și cei de la Protecția Copilului, pentru că acești copii numai o creștere normală nu au într-o astfel de situație, unde sunt îndemnați să bată și să chinuie un animal.
You must be logged in to post a comment Login