in ,

“ATAC ENERGETIC CU FLACĂRĂ VIOLET” LA RĂSCĂEŢI! Unirea Cobia dezavantajată de arbitri!

Bază sportivă care se prezintă într-o formă deosebită, curată și bine întreținută la Răscăeți, unde echipa locală Petrolul a primit vizita celor de la Unirea Cobia. Fiind etapă intermediară, au lipsit jucători de la ambele echipe, nu însă și publicul spectator, prezența numeroasă din tribune ajutând cel puțin la moral pe gazde.

De apreciat faptul că pentru prima dată într-un meci de fotbal, primarii celor două localități care luptă pentru punctele din teren, au fost alături de jucători, prezenți pentru a-și susține fiecare reprezentativa. Schimbul de pase a fost unul foarte alert, existând faze de gol la ambele porți, spre deliciul spectatorilor. Jucătorii nu s-au menajat deloc, iar prima repriză a fost jucată într-un mod care nu a lăsat nimănui timp de respiro.

Zamfir Daniel a fost cel care a deschis scorul, zguduind plasa gazdelor după o cursă pe cont propriu. Cea de a doua repriză a adus multe evenimente demne de analizat, atât de către privitori, dar și de către cei de la AJF. În timpul unui atac al gazdelor, un jucător sare la o centrare și, ca aruncat din praștie, cade la câțiva metri de jucătorul advers. Distanța dintre ei se vede din spațiu, iar contactul nu că este inexistent, era chiar imposibil la distanța respectivă, însă centralul Rotaru Ion a luat decizia să fluiere penalty.

Acum, revăzând faza înregistrată, am certitudinea că și în grădina de zarzavat de alături dacă ar fi căzut vreo vecină, arbitrul tot ar fi fluierat penalty, motivând probabil printr-un atac energetic cu flacără violet. Lovitura a fost transformată de către George Bărăgan, ce a plasat mingea mult în dreapta porții, nelăsându-i nicio șansă portarului care se afla deja în plonjon către colțul opus.

Timpul a mai trecut cu alte câteva faulturi nesancționate asupra lui Zamfir Daniel, numărul 7 al celor de la Unirea, omul care se afla atât în apărare, la construcție în zona mediană, dar și în atac, cel care s-a remarcat din nou printr-un joc spectaculos, prin curse individuale care au avut uneori peste 70 de metri, dar mai ales prin dăruirea totală și implicarea în fiecare fază, alergând după mingi ce erau considerate pierdute chiar și de către apărarea celor de la Petrolul. În lipsa unui al doilea arbitru de margine, centralul a fost nevoit să aprecieze corectitudinea unei poziții de ofsaid, însă aprecierea a fost făcută greșit, iar cel de al doilea gol marcat de către Cristea Ionuț pentru Petrolul avea să fie validat deși jucătorul a primit mingea în poziție de ofsaid, lucru reclamat și de fundașii Unirii Cobia.

Petrolul a atacat constant, ca echipă s-a legat în teren, au avut momentele lor de supremație în fața porții adverse, însă scorul din teren nu a convins nici măcar spectatorii aflați în tribune. Dacă arbitrul nu ar fi comis gafa de a acorda acel penalty, echipele ar fi terminat la egalitate, lucru care cred că reflecta cel mai bine realitatea existentă pe gazon la momentul jocului.

Pentru viitor, cred că delegările ar trebui să se facă cu ceva mai multă responsabilitate, căci pe unele terenuri au fost trimiși 3 arbitrii plus un observator, iar terenul de la Răscăeți a fost văduvit de prezența unui al treilea arbitru, lipsă care nu poate fi suplinită de cei prezenți oricât de mult ar încerca, întrucât unghiul de vizualizare al fazelor nu permite o apreciere corectă.

Comments

Lasă un răspuns