
Se întâmplă în Găeşti, în anul de grație 2019! Un băiețel de 12 ani, din satul Merii, comuna Mogosani, este folosit la munci grele de un individ cunoscut sub porecla de Călăraşu, după ce a fost vândut ca sclav de propriul tată. Copilul a muncit anul trecut (pe când avea doar 11 ani) la un individ din Pătroaia, pe poreclă Pralea, care nici măcar nu l-a plătit – conform declaraţiei puştiului, iar anul acesta se speteşte în Găești.
Mama l-a părăsit, mai are 4 surori și 3 frați și este obligat de propriul părinte să se lupte cu viața și cu nedreptatea încă de la o vârstă foarte fragedă. De prisos să spunem că nici nu a trecut pe la școală. Cazul a intrat în atenția autorităților după ce am aflat, în exclusivitate, despre această situație cutremurătoare de la mai mulți vecini. Probabil că la Mogoşani, acolo unde trăiește familia băiatului, nici nu există vreun serviciu de asistenţă socială, de vreme ce un descreierat își poate vinde copiii ca pe mărfuri, pentru muncă grea.
In Vaideiasca, acolo unde muncea copilul, s-au deplasat de urgență Poliția Locală și angajați ai Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Găeşti. De asemenea, am alertat Poliția si Direcția de Asistența Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, pentru preluarea băiatului în regim de urgență. Sperăm ca animalul care l-a vândut și care trecea periodic să-i ia banii să plătească penal, alături de indivizii care au cumpărat un amărât de copil ca sa-l folosească la muncă. Acesti copii au nevoie de ajutor, de consiliere psihologică, de adăpost și hrană și, nu în ultimul rând, de șansa de a merge la școală.
Facem apel la oamenii care au informații despre cazuri asemănătoare să informeze de urgență autoritățile.






