Contactează-ne pe

Noutăți

I-A BĂTUT DE I-A RUPT! Scor demn de arenele de tenis la Valea Mare, PCM Ungureni pleacă acasă cu un scor rușinos

Publicat în data de

- 202 vizualizări

Meci de zile mari făcut de cei de la Flacăra Valea Mare azi, care au primit vizita echipei plasate pe locul secund în Liga 5 vest, PCM Ungureni.

Pasele s-au legat ca la echipele de liga campionilor, mingea circulând pe la toți jucătorii iar fazele s-au succedat cu o rapiditate ce nu le-a lăsat prea multe obțiuni adversarilor. Veniți să scoată un egal pe terenul celor de la Valea Mare, PCM Ungureni a fost repede redusă la tăcere, după ce Stănică Alin a deschis scorul în minutul 12, iar dezolarea s-a lăsat după golul de 2-0 al lui Petrică Alex, disensiunile din interiorul echipei adverse ieșind acum la iveală.

Penaltyul acordat gazdelor în minutul 29 l-a făcut pe antrenorul celor de la PCM să amenințe că-și retrage echipa de pe teren, acuzând un arbitraj defavorabil, însă i-a mai venit inima la loc după ce Bebeto Dragoș a ratat lovitura de la 11 m.

Atacurile celor de la Valea Mare au continuat însă la fel de puternic, iar minutul 37 avea sa aducă cel de al treilea gol, prin intermediul lui Piciu Andrei. Pauza nu le-a priit deloc vizitatorilor, lucrurile continuând la fel de defectuos ca și în prima repriză, încercându-se chiar și cumpărarea meciului pentru un egal, golaverajul lor având clar de suferit dacă meciul ar fi continuat la fel.

Deși mai puțin alert, schimbul de pase al gazdelor a pus la grea încercare portarul adversarilor, acesta având și multe intervenții salvatoare, fără de care echipa ar fi sfârșit cu un rezultat mult mai rușinos. Mihai Mihuț și Ionuț Mușeu au zguduit din nou plasa porții adverse, lăsând ca în minutul 89, Bebeto Dragoș să-și ia revanșa pentru ratarea din prima repriză, și să stabilească scorul final la un 6-0 greu, dacă nu imposibil de anticipat înaintea meciului.

Dacă în mod normal reușeam să identific un jucător al meciului, de data asta mi-e greu să fac asta, întreaga echipă a celor de la Valea Mare jucând ordonat, atât pe atac dar și pe apărare, reușind să facă trecerile de balon de pe un flanc pe altul cu o viteză ce a năucit apărarea ungurenilor, fără însă a obosi proprii atacanți, pasând în fazele decisive ca la rugby, către spate, reușind astfel să aibă o fază de atac fără niciun dubiu de ofsaid.

Practic, la ce nivel au jucat cei de la Flacăra azi, adversarii au avut parte de posesia balonului numai când au fost nevoiți să scoată mingea din propria poartă și să o repoziționeze la mijlocul terenului. Dacă timpul vă permite, mergeți să-i vedeți jucând acasă și nu o să regretați timpul petrecut la Valea Mare. După această etapă, Flacăra Valea Mare rămâne tot pe locul 3, cu 62 de puncte, apropiindu-se la doar 3 puncte de adversarii de azi, având însă un golaveraj aproape dublu față de aceștia.

Publicitate
Loading...
Spune-ți părerea

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente

Fetița din Gura Sutii dispărută vineri a fost gasita moartă! TRUPUL EI PREZINTĂ URME DE VIOLENȚĂ!

Articol scris de

S-a împlinit cel mai negru scenariu in cazul fetiței de 11 ani care a dispărut în timp ce se intorcea acasă de la școală. Trupul ei a fost descoperit pe un camp de pe raza comunei Produlești și  prezintă urme de violență.In acest moment politistii au un cerc de suspecti. Surse din anchetă, citate de Digi 24, spun că suspect în acest caz ar fi si un  cetățean olandez. Adriana Fieraru a fost căutată, timp de două zile, de sute de polițiști, jandarmi și voluntari. In operatiune s-a lucrat cu caini de urmă, drone si un elicopter. Ultima imagine surprinsă de camerele de luat vederi o plasau la doar 300 de metri de casă.

 

 

Citește articolul

Evenimente

GABRIELA, ÎNGERUL BĂTRÂNILOR DIN AZILELE DÂMBOVIȚENE! Și-a luat concediu din Germania și uite ce le-a oferit! FACE TOTUL DIN SUFLET!

Articol scris de

Gabriela  Matei este, de la începutul acestui an, îngerul bătrânilor din azilurile din zona Găeştiului. Ceea ce face ea în Germania se numește pedichiură medicală – sau Podologie – puțin cunoscută în România. Gabriela s-a gândit la bătrânii pe care nu-i mai alintă nimeni, de mulți ani, la azil, iar atunci când are două-trei zile libere își ia copilul și vine în țară, să îngrijească picioarele celor care nu mai au altă alinare acum.

Podologia este o ramură a ortopediei. Se ocupă cu îngrijirea picioarelor şi a unghiilor bolnave şi încarnate. Este o meserie extrem de căutată în alte țări, iar Gabriela, care a plecat din 2007 în Germania, a făcut 3 ani de şcoală pentru a învăţa cum să aplice o serie de tehnici de tăiere a unghiilor cu probleme şi de oblojire a bătăturilor. Acum şi-a deschis propriul cabinet, în oraşul Ritberg, dar lucrează și ca voluntar, în timpul liber, pentru o asociație caritabilă. În Germania a încheiat contracte cu căminele de bătrâni, unde este foarte solicitată, iar pe bătrânii internați în căminele de acasă îi îngrijește gratuit.

Gabriela este foarte mândră că a reușit să-i determine și pe alții să-i urmeze exemplul. Acum câteva zile a strâns o mică armată de amazoane în lupta cu durerile bătrânilor și au pornit împreună să le aline suferința. „Am fost împreună cu Lavinia Dinescu, de la un salon de pedichiură profesională din Târgoviște, Esthetique Nail Studio, de pe Bulevardul Unirii, bl. 42, și cu o doamnă de la un salon de coafură din Moroieni, Carmen Casandrescu, iar ea le-a aranjat părul, i-a tuns și i-a coafat. A făcut chiar și un permanent. Am cumpărat pentru bătrâni și ceva pentru a le ține de cald la iarnă – șosete și galoși – de care s-au bucurat foarte mult. Le-am adus din Germania, prin Asociația mea, Rumanischer verein e.V Diaspoara. Nu sunt de firmă, dar sunt călduroși și s-au bucurat mult”, ne-a povestit Gabriela.

După a doua „descindere” în sufletele bătrânilor de la azilurile din Dâmbovița, i-au mai urmat exemplul Monica Burbutan, Cristina Stan, Alina Puchea și Ștefania Sterescu, de la salonul Hollywood Experience by Andreea Rădulescu, din Ploiești. Împreună, „amazoanele” sufletelor au reușit să ajute 38-40 de bătrâni, cărora le-au oferit servicii de îngrijire profesională a piciorului (podologie), dar și coafură și frizerie.

„Poate părea ceva neimportant acest domeniu al pedichiurii medicale, dar am descoperit și am înlăturat probleme grave. Cele mai frecvente sunt unghiile îngroșate, clavusurile (bătăturile), unghiile cu onicoliză (desprinderea unghiei de patul unghial). Vreau să le ofer şi bătrânilor de aici, de la mine de acasă, tratamentul de care beneficiază vârstnicii din Germania”, ne-a mai mărturisit Gabriela, care se va întoarce să ajute și alți bătrâni de la azil, în luna noiembrie. Acum a fost la Căminul de Bătrâni din Pătroaia și la Caminul de Bătrâni din Ulieşti,  iar pentru data viitoare speră să poată aduce și mai multă alinare și să i se alăture și alți îngeri binevoitori.

Citește articolul

Evenimente

Accident în Găeşti! MAȘINILE SUNT GRAV AVARIATE ȘI O PERSOANĂ A FOST RĂNITA!

Articol scris de

Impact violent între două autoturisme în Găeşti, chiar in zona ARCTIC, pe drumul spre Merii. Potrivit datelor furnizate de Poliție, cauza probabilă a accidentului este neasigurarea la schimbarea direcției de mers. O persoană a fost rănită, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare. Polițiștii urmează să stabilească acum împrejurările producerii evenimentului rutier.

Citește articolul

Noutăți

© Copyright 2011-2019. Toate drepturile rezervate!

Visitor Counter CAA Design - Web Design