In perioada 04-23 martie, la Sala Polivalentă din Târgoviște, are loc o competiție fotbalistică la nivelul IPJ Dambovita deschisă tuturor subunităților de politie din județ.
Echipa Poliției orașului Gaesti aflată sub coordonarea comandantului, comisar șef Alexandru Iorga, și-a adjudecat râvnitul trofeu in ultimii doi ani. Tinerii polițiști au format un grup unit nu numai in lupta cu infractorii, ci și in terenul de fotbal, unde aceștia surprind prin jocul spectaculos .
Căpitanul echipei, Ionut Radu, declară încrezător că obiectivul de anul acesta este câștigarea fiecărui meci și aducerea cupei in Gaesti.
“Joc fotbal cu multă determinare, fiecare dintre noi suntem pasionați de ceea ce facem, vrem sa ne bucuram de satisfacția oferită de sportul rege și încurajam toți tinerii din Gaesti sa facă asta ”, spune cu mândrie Daniel Manea, un jucător foarte talentat. Rezultatele de pana acum sunt grăitoare, astfel încât polițiștii găeșteni au reușit sa se impună categoric in fata Poliției Transporturi Feroviare, Poliției Racari, Serviciului Ordine Publica și in fata selecționatei compuse din cadre ale Biroului și Serviciului Rutier, urmand sa se dispute și alte meciuri pana la sfârșitul competiției.
In finală va fi prezent și noul șef al IPJ Dambovita, comisarul șef Sorin Paun, pentru a oferi cupa și diploma cu recunoașterea valorii fotbalistice celei mai bune formații.
Din componenta echipei Poliției Gaesti mai fac parte Rădulescu Florin, Oproiu Mihai, Bucur Eduard, Petcu Ionut, Vuta Cătălin, Tudorache Andrei și Mihalache Sorin. Nu ne rămâne decât sa le uram succes băieților nostri !
Comments