in ,

VIDEO!„Huuuuooooo!!! Ruşine să vă fie!” PROTESTUL DE LA ARCTIC A CONTINUAT ÎN FORŢĂ LA SCHIMBUL 3! Mesajele pe care oamenii le transmit conducerii!

 

Muncitorii de la ARCTIC s-au unit şi au realizat cel mai mare protest din ultimii 30 de ani! Salariaţii de la schimbul 3 s-au adunat în curtea unităţii şi, timp de câteva ore, şi-au scandat nemulţumirile. „Huuuuoooo!” , „Hoţiiiii!”,  „Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie!”, „Bătaie de joc!”, „Am luat lichidare 4 milioane!”, „Vrem şi noi vacanţe în Dubai, ca Serghev!”, „Vrem salarii!”, „Vrem spor de noapte!”, „Jos sindicatul!” Acestea sunt o parte dintre cele scandate de salariaţii care au ajuns cu răbdarea la limită şi cu cuţitul la os.

Conform unor surse din cadrul fabricii, celor de la injecţii li s-a blocat uşa, ca să nu iasă la protest. Abia în jurul orei 2.30 dimineaţa, s-a reluat activitatea în fabrică. Deşi oamenii au părăsit curtea interioară, din cauza frigului, ei au refuzat să reia lucrul.

Muncitorii spun că au pauze fixe pentru a merge la toaletă, adică trebuie să-şi educe vezicile după mersul maşinilor şi al benzii. De asemenea, atunci când se defectează ceva, sunt obligaţi să-şi ia pauza de masă, chiar dacă nu le este foame şi au venit la serviciu doar de o jumătate de oră, astfel încât timpul de producţie să fie utilizat la maximum şi că li se contabilizează până şi paharele de apă băute. În ciuda acestui program infernal, dictatorial şi inuman, salariile sunt foarte mici. De asemenea, nu li se plăteşte schimbul de noapte.

Nepotismele, favoritismele şi inechităţile durează de ani de zile, însă acum – spun ei – nu se mai poate.

Din informaţiile noastre, conducerea a încercat să potolească furia mulţimii, promiţând o creştere a salariilor cu 150 de lei. Oferta i-a enervat şi mai tare pe protestatari, care au asemuit-o cu promisiunea lui Ceauşescu din decembrie 1989.

Au început, de asemenea, zvonuri care să destabilizeze mişcarea de protest. Pe lângă afişele postate în fabrică privind ilegalitatea acţiunii, se aude că vor urma disponibilizări. Muncitorii par însă hotărâţi să meargă, de această dată, până la capăt. Nu-i mai sperie nici ameninţările, nu-i mai încântă nici promisiunile deşarte.

Fabrica ARCTIC are un target de 10.000 de aparate pe zi, ceea ce presupune un ritm susţinut şi infernal de muncă. Muncitorii sunt nemulţumiţi de ani de zile de salariile care nu le permit nici supravieţuirea, dar şi de comportamentul şefilor, care-i tratează – povestesc ei – ca pe scalvi.

Mai trebuie spus că instituţiile statului român, acelaşi stat care finanţează proiectele de investiţii ale ARCTIC atât la Găeşti, cât şi la Ulmi, nu au luat niciodată vreo măsură de protecţie în favoarea salariaţilor. Şi asta, deşi au existat informaţii şi reclamaţii despre accidente de muncă, sporuri neplătite şi încălcarea constantă a drepturilor muncitorilor.

 

Comments

Lasă un răspuns