
Prima zi de primăvară a fost plină de evenimente pentru Detașamentul de Pompieri Găești. Pe 1 martie au fost solicitați prin numărul unic de urgențe 112, de nu mai puțin de 3 ori doar în comuna Cobia, în toate cazurile fiind vorba de incendii de vegetație. Faptul că zilele frumoase permit oamenilor să mai desfășoare activități gospodărești și de întreținere a ogoarelor, i-a determinat pe unii, rămași restanțieri la capitolul curățenie, să apeleze la incendierea suprafețelor înierbate, punând în pericol atât suprafețe însemnate de pădure, dar și locuințele vecinilor.
Autoritățile fac din nou apel la celeritate în aplicarea măsurilor de incendiere a ogoarelor,atrăgând atenția asupra faptului că agricultorii își pot pierde subvenția de la APIA dacă au incendiat suprafețele agricole fără să fi avut acord de mediu și fără să fi anunțat în prealabil autoritățile competente. Sperăm că în zilele următoare nu vom mai avea parte de inconștienți puși pe fapte mari, care sunt dispuși să incendieze islazul comunal sub pretextul curățeniei de primăvară.






